Transnistria stiri: 1405
Eurovision stiri: 504

Borșevici: În diplomație trebuie să fii militant pentru țara ta

19 mai. 2018,, 10:01   Politică
8796 4

Știința a fost mai presus decît politica și chiar decît diplomația pentru Victor Borșevici, fost ambasador în China, în perioada guvernării comuniste.

Om de știință, diplomat, profesor și eseist, el a ales să stea în afara politicului după ce și-a finalizat mandatul în 2006 și a respins ofertele primite ulterior, fiind convins că „de două ori în aceeași apă nu poți intra”.

Misiunea de ambasador în China, îndeplinită cu succes

Cînd am plecat din China, am primit de la Ministerul de Externe cele mai bune aprecieri. Între altele s-a menționat că în acest răstimp relațiile moldo-chineze au atins cel mai înalt nivel de dezvoltare. Cum s-a încheiat mandatul? Așa cum se întîmplă întotdeauna la noi. Pe neprins de veste ești propus, pe neprins de veste ești înlăturat. Nu aș spune că tare am dorit să continui cariera în diplomație. Cîțiva ani în urmă am avut propuneri, dar mi-am spus că «în același rîu nu se intră de două ori».

În diplomație trebuie să fii militant pentru țara ta

Eu nici pe timpurile Uniunii Sovietice nu am fost comsomolist și nici membru al vreunui partid. E una să fii diplomat și alta e să fii politician. În diplomație îți reprezinți țara: trebuie să te îngrijești de imaginea ei și să atragi resurse financiare. Ești, de fapt, un fel de militant pentru țara ta. Așa înțelegeam eu misiunea mea, dar uitîndu-mă la alți diplomați, de-alde Leancă și alții, eu nu știu pentru ce luptă «băieții aceștia», pe ale cui interese le reprezintă.

Știința, în locul politicii

În prezent sînt membru și președinte al Academiei de Informatizare de pe lîngă Organizația Națiunilor Unite, secția din Moldova. În știință activez în două ramuri - științe în domeniul informațional, al matematicii, științele umanitare – psihologia maselor, diplomației, psihologia economică etc. Mă ocup și de analiză, deși nu mă consider politolog, nu-mi place cuvîntul acesta. După ce am părăsit China, mi-am propus să mă ocup de chestiuni științifice.

Politica – cel mai profitabil business din Moldova


După cum se vede, politica este cel mai profitabil business la noi, iar orice business profitabil este unul murdar. Politicianul este un om ce nu are integritate morală, el este nevoit tot timpul să facă niște cedări și, cum face prima, a doua cedare, imediat se distruge ca om.

Astăzi deciziile nu se mai iau în interesul țării

Îi place cuiva de Voronin sau nu, dar consider că a fost cel mai puternic președinte al Republicii Moldova. Orice am spune, poziția Moldovei era suverană, se luau decizii în interesul țării totuși, nu eram influențați din Est, Vest etc. Acum Moldova, de fapt liderii ei, «se uită în gura altor guverne», de la Bruxelles, Washington, alte părți și deloc nu se uită la interesele țării.

Divizarea pe criteriul geopolitic – benefică pentru țară

Straniu lucru, dar eu cred că divizarea aceasta între Est și Vest e un lucru benefic. Nu putem rupe legătură cu viața rusească, oricît am vrea. Vedem la Vest numai vorbe goale. Nimeni nu ne așteaptă pe piețele europene, nimeni nu are nevoie de noi. Dar cu Rusia avem legături istorice și, practic vorbind, gastarbeiterii noștri trimit bani acasă. Prin urmare, sîntem nevoiți și cu Estul, și cu Vestul să avem relații bune. Acest două orientări, deși sînt stranii, obiectiv ele sînt benefice.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?