Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3994

Un fost primar de Chișinău cere simplificarea procedurii de înregistrare a candidaților independenți

12 feb. 2020,, 07:40   Capitala
2908 0

Fostul edil al Capitalei, Ruslan Codreanu, solicită deputaților să simplifice procedura de înscriere a candidaților independenți la scrutinele electorale.

Astfel, un proiect de modificare a Codului Electoral a fost depus de ex-primarul interimar al municipiului Chișinău la Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova, transmite Știri.md.

Potrivit lui Codreanu, proiectul prevede scăderea pragului de colectare a semnăturilor de la 5% la 1% (6.300 semnături pentru Chişinău), prelungirea perioadei de colectare a semnăturilor de la 20 la 30 de zile, dar şi definirea termenului de circumscripție.

"Am venit astăzi la Parlament pentru a repara injustiția la care sînt supuşi toţi candidaţii independenți care vor să schimbe țara, dar care au devenit incomozi pentru partidele care sînt subvenționate cu milioane din bugetul țării. Din cauza legislației discriminatorii azi independenții pot fi excluşi din cursa electorală din cauza culorii pixului, asta în timp ce deputații cu o mişcare de pix îşi măresc salariile, premiile şi compensațiile", a declarat Ruslan Codreanu.

Totodată, fostul edil a menționat că ajustarea legislației electorale va exclude abuzurile față de candidații independenți, inclusiv pentru cei care vor să candideze la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.


"Sper că proiectul de lege va fi preluat de o fracțiune sau de deputați care se întreceau să-mi dea dreptate, promițând să elimine lacunele legislative. Vreau să atrag atenția că pe aceleaşi motive pentru care am fost exclus eu, din cursa electorală pot fi excluşi candidații incomozi pentru prezidențiale, deoarece vor fi obligați să colecteze cel puțin 15 mii de semnături", a menționat Codreanu.

Ruslan Codreanu susține că proiectul de modificare a Codului Electoral corespunde recomandărilor Comisiei de la Veneția şi a fost consultat cu alți candidați independenţi din țară, cu experți în domeniul electoral, cu avocatul poporului, dar şi cu echipa de experţi de la PNUD care lucrează pe ajustarea Codului Electoral.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?