X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4001

Un covor din flori vii va fi amenajat în PMAN în ajun de Paști

30 mar. 2018,, 08:52   Capitala
6165 0

În perioada sărbătorilor de Paști, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău va fi amenajat un covor din flori vii. ,

Compoziția urmează a fi realizată din flori de sezon și va avea o dimensiune de circa 100 x 15 metri. Reprezentanții Asociației Spații Verzi spun că pentru ei este o provocare acest proiect, dar nu vor să promită deocamdată nimic, din frica de a nu dezamăgi locuitorii capitalei, or, mîine abia urmează să fie organizată licitația publică pentru procurarea materialului săditor.

„Nu vrem să ne grăbim să facem promisiuni. Mîine abia urmează să fie organizată licitația publică și, dacă vor fi ofertanți, atunci vom realiza ideea pînă la sfîrșit”, spune șefa interimară a Asociației Spații Verzi, Galina Leahu.

„Va fi un aranjamet floristic, care va avea aspectul unui covor moldovenesc. Designul compoziției a fost elaborat de un specialist în domeniu, care s-a consultat cu specialiștii de la Grădina dendrologică. Vrem ca această compoziție să fie realizată din flori de diferite culori și specii, care să reziste în timp în această perioadă”, spune funcționara.

Totuși, Galina Leahu spune că, dacă nu se va reuși amenajarea compoziției înainte de Paști, proiectul va fi realizat un pic mai tîrziu: „... Dar vrem neapărat să-l implementăm. Vrem să-i învățăm pe oameni nu doar să rupă florile și să le vîndă, dar și să le admire”, susține șefa de la Spații Verzi.


Totodată, în curînd, muncitorii de la Spații Verzi vor începe amenajarea răzoarelor cu flori din capitală. Potrivit Galinei Leahu, florile au fost deja comandate, totuși este încă devreme să fie sădite, în această perioadă plantele cumpărate abia cresc în pepiniere.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?