X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Ultima oră! Ce a decis CMC în privința cinematografului Gaudeamus

31 aug. 2020,, 16:27   Capitala
4006 0

Consilierii municipali au anulat decizia CMC, din 16 ianuarie 2019, prin care se permitea construcția unei clădiri cu 15 etaje pe locul fostului cinematograf „Gaudeamus”. Decizia a fost susținută de majoritatea consilierilor municipali.

Amintim că în data de 23 august au fost reluate lucrările de demolare a cinematografului. Atunci, primarul Ion Ceban a declarat că acestea sînt ilegale și a cerut stoparea lucrărilor, scrie sputnik.md.

În același timp, viceprimarul Capitalei Victor Chironda a anunțat că soarta acestui cinematograf a fost decisă atunci cînd Ministerul Culturii a permis vînzarea acestui obiectiv către o companie privată, în 2004, iar Primăria și Consiliul Municipal au vîndut aceleiași companii terenul de sub clădire în 2014, apoi a eliberat autorizația de desființare a cinematografului în 2018. Toate încercările ulterioare ale Primăriei de anulare a acelei autorizații s-au soldat cu deciziei Curții Supreme de Justiție, din 29 iulie 2020, care recunoaște expres dreptul proprietarului de a demola clădirea, în baza autorizației din 2018”.

Viceprimarul spune că este imposibil ca fostul cinematograf să fie reconstruit sau să fie valorificat deoarece proprietarul are tot dreptul să dispună de bunul său imobil, iar obiectul a fost deja demolat în proporție de 70%. Totuși, autorizația a expirat, iar acum trebuie să depună la Primărie o nouă cerere pentru autorizație în baza căreia să finalizeze demolarea clădirii. Acum însă proprietarul terenului nu va putea solicita certificat de urbanism și autorizație pentru un bloc cu apartamente, ci va putea construi doar ceea ce se încadrează în prevederile pentru această zonă.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?