Troleibuzele din capitală au devenit adevărate saune pe roți

Troleibuzele din capitală au devenit adevărate saune pe roți

Cald afară, fierbinte în transportul public. Greu le este nu doar pasagerilor, dar și șoferilor, și taxatorilor. Aceștia spun că nu prea au ce face decît să deschidă geamurile pentru a se mai răcori cîtuși de puțin.


Directorul Regiei Transport Electric strînge din umeri și spune că doar troleibuzele noi, însă nu toate, au aparate de aer condiționat, transmite  tv8.md.


Pînă să cadă ploaia torențială, oamenii din Chișinău au fost puși la grea încercare de arșiță. Troleibuzele au devenit adevărate saune pe roți, iar pe unii pasageri căldura i-a doborît.


Oamenii se apară de căldură cu evantaiele sau stau pe lîngă ferestrele deschise. De aparate de aer condiționat nici vorbă.


Greu le este șoferilor, dar și taxatorilor, care sînt nevoiți să petreacă o zi întreagă de muncă în asemenea condiții. Așa că abia așteaptă sfîrșitul zilei pentru a se despărți de munca sufocantă.


Și taxatorii își doresc aparate de aer condiționat în troleibuze, care le-ar mai ușura puțin munca pe timp de caniculă. De partea cealaltă, directorul Regiei Transport Electric susține că din cele 30 de troleibuze noi, doar 20 au aparate, pe cînd în celelalte abia urmează a fi instalate. În cele vechi însă nici vorbă de aer condiționat.


Citește-ne pe Twitter, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load