Transnistria stiri: 1392
Eurovision stiri: 502

Transportatorii din capitală amenință cu grevă: Ce condiții înaintează

19 feb. 2020,, 20:43   Capitala
3202 0

Companiile private de transport de pasageri ce deservesc rutele municipale cu microbuzele amenință conducerea Primăriei cu oprirea serviciilor de transport public.

Într-un comunicat de presă, transportatorii au enumerat toate „motivele care stau la baza potențialei încetări a activității rutelor de microbuz” și au cerut autorităților să intervină cît mai curînd, transmite Noi.md cu referire la știri.md.

Cu toate acestea, transportatorii au făcut și un calcul în care se arată că pasagerii ar trebui să scoată din buzunare cîte 9,81 lei pentru o călătorie.

„Companiile private de transport de pasageri care operează rutele de microbuz din mun. Chișinău condamnă cinismul manifestat de Primăria Chișinău față de reglementarea tarifară a transportului public și avertizează că multe sectoare a municipiliului pot rămîne fără servicii de transport public.

După două adresări către Primărie și DGTPCC precum și după prezentarea calculelor nici o persoană din conducerea de vîrf a Primăriei nu a manifestat dorința de a discuta cu noi problemele din transport, inclusiv chestiunea tarifului. Însă textul adresării noastre și calculele anexate scot la iveală mai multe vicii ”cronice” din activitate a Primăriei.


În primul rînd se evidențiază atitudinea discriminatorie a Primăriei față de companiile de transport după forma de proprietate. În anul 2006 de către Consiliul municipal au fost stabilite tarifele pentru troleibuze - 2 lei, autobuze - 3 lei, microbuze - 3 lei. În următorul an (2007) Consiliul municipal a aprobat subvenționarea Parcului Urban de Autobuze (PUA) și Regia Transport Electric (RTEC) pentru compensarea diferenței dintre tarif și sinecost, în sumă totală de 110 mln. lei.

Pe parcursul anilor această sumă a crescut, iar pentru 2020 Consiliul municipal a aprobat subvenționarea acestor întreprinderi municipale în sumă de 446,5 mln. lei, iar pentru transportul cu microbuze nu a fost aprobată nici o subvenționare, tariful de 3 lei fiind unica sursă de venit.

Deci din data aprobării tarifelor (2006) și pînă în prezent Primăria a aplicat anumite standarde pentru întreprinderile municipale și altele pentru întreprinderile private.

În al doilea rînd se evidențiază suma exorbitantă și nejustificată a mărimii subvențiilor care se achită PUA și RTEC. Din calculul nostru reiese că tariful pentru microbuze trebuie să fie de 9,81 lei. În calcul sînt incluse atît cheltuielile și capitole pe care le suportă și PUA și RTEC cît și acele cheltuieli și capitole pe care le suportă doar transportatorii privați.

Iar dacă transportatorii privați ar activa în aceleași condiții ca și transportatorii cu capital municipal (dacă unitățile de rtansport ar fi procurate de municipalitate, etc), atunci, din calculele prezentate reiese că tariful pentru microbuze ar trebui să fie nu mai mare de 6,5 lei.

În toate rapoartele municipalității, precum și în acele rapoarte prezentate Primăriei de diferiți consultanți (Fundația Soros, Idis Viitorul etc) este indicat faptul că sinecostul transportării cu autobuzul este mai mic decît transportarea cu microbuzul. După calculul nostru sinecostul transportării cu autobuzul constituie 60 la sută din sinecostul transportării cu microbuzul.

Aceasta înseamnă că costul biletului cu autobuzul trebuie să fie de 3,9 lei, iar în cazul în care 3 lei achită călătorul, atunci subvenționarea nu poate depăși 0,9 lei per călătorie. Acum mărimea subvenției pentru călătoria cu autobuzul depășește 7 lei per călătorie.

Ignorarea problemelor din transport și speculațiile privind necesitatea, păstrării tarifului de 3 lei pentru microbuze ”în interesul cetățeanului”, fără a întreprinde alte măsuri, de fapt urmărește scopul de a păstra metodele netransparente și nejustificate de subvenționare/delapidare”, se arată în comunicat.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de a deschide în următoarele luni o misiune permanentă de apărare la Chișinău?