X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Țipete și răcnete la ședința de judecată în dosarul Chirtoacă

8 aug. 2018,, 09:51   Capitala
4989 1

Vicepreședintele Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, fostul primar al municipiului Chișinău, inculpat în dosarul parcărilor cu plată, și-a ieșit din fire la ședința de judecată. Fostul edil-șef a țipat și l-a înjurat pe acuzatorul de stat. Ce reacție a avut procurorul.

Dorin Chirtoacă și-a pierdut astăzi cumpătul la ședința de judecată în care este examinat dosarul penal deschis pe numele liberalului și în care fostul primar general al Capitalei este acuzat de corupție în proporție deosebit de mare.

La ședința de astăzi urma să fie continuate audierile martorului acuzatorului de stat și anume, a viceprimarului municipiului Chișinău, Nistor Grozavu. Ședința a fost însă întreruptă deoarece avocații lui Chirtoacă au cerut din nou recuzarea judecătorului Alexandru Negru. În cele din urmă ședința a fost amînată pentru o altă dată.

Chirtoacă a ieșit pe holurile judecătoriei și l-a numit în văzul tuturor „minicinos„ pe procurorul Dumitru Robu, cel care instrumentează cazul în care liberalul are statut de inculpat. Nervos, acesta a început să țipe la procuror, spunînd că procesul de judecată este ”o bătaie de Joc”. După ce și-a încheiat discursul în fața jurnaliștilor, Chirtoacă s-a întors și a plecat, dar și-a amintit că mai are ceva de spus și a revenit către presă tocmai cînd procurorul încerca să-și spună și punctul său de vedere.

Atunci Chirtoacă a început să țipe isteric la procuror și l-a îndemnat să recunoască faptul că i-ar fi spus că-i schimbă măsura preventivă din control judiciar în arest, dacă va face publice înregistrările pe care le face la ședințele de judecată. După ce a țipat la procuror, Chirtoacă nu a mai așteptat un răspuns și a plecat.


”Nu voi comenta cele menționate de Dorin Chirtoacă. Partea apărării și-a atins scopul pe care și la pus și anume de a nu încheia audierile martorului Nistor Grozavu. În cadrul audierii, partea apărării a înaintat repetat o cerere de recuzare a judecătorului invocînd presupusele afirmații nefondate și neîntemeiate”, a declarat, la rîndul său, procurorul Dumitru Robu.

Cererea de recuzare a judecătorului Alexandru Negru a fost respinsă de judecată, iar astăzi a fost a șaptea ședință în care s-a încercat audierea martorului Nistor Grozavu.

”Afirmațiile inculpatului și a apărării sînt nefondate. Acțiunile acestora sînt provocatoare și au ca scop tărăgănarea procesului de judecată”, a declarat procurorul Robu.

Vicepreședintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă are statut de învinuit în dosarul parcărilor cu plată din Chișinău. Potrivit actului de învinuire, fiind în funcția de primar al Capitalei, Chirtoacă a comis acte de corupere pasivă, în variantă agravată şi infracţiunea de trafic de influenţă, în variantă agravată. Conform mărturiilor oferite în cadrul anchetei, Chirtoacă urma să ridice o recompensă de 13 la sută din veniturile companiei care urma să amenajeze parcările cu plată în Chișinău.

Potrivit Codului Penal, infracțiunea de corupere pasivă în proporții deosebit de mari se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 400 de mii la 500 de mii de lei și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani. Traficul de influență în formă agravată se pedepsește cu amendă în mărime de la 200 de mii la 300 de mii de lei sau cu închisoare de la 3 la 7 ani.

Pe numele lui Chirtoacă a mai fost deschis un dosar penal în care acesta este învinuit de depășirea atribuțiilor de serviciu.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?