X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Stadionul Republican: PSRM colectează semnături pentru referendum

5 iul. 2022,, 15:03   Capitala
2831 0

Consilierii din Consiliul municipal Chișinău încep de miercuri colectarea semnăturilor pentru organizarea referendumului local cu privire la Stadionul Republican.

Consilierii PSRM spun că, deși nu pot interveni într-o proprietate privată, locuitorii capitalei au dreptul să decidă în cadrul referendumului ce se va construi pe Stadionul Republican, care a fost vîndut pentru construcția unei noi ambasade a SUA, transmite Noi.md cu referire la IPN.

Într-o conferință de presă, consilierul Dinari Cojocaru a declarat că, în pofida impedimentelor create de reprezentanții guvernării, a fost creat un grup de inițiativă, le-au fost eliberate legitimațiile, listele de subscripție, iar de miercuri, 235 de persoane vor purcede la colectarea semnăturilor. În acest scop, în capitală vor fi amplasate corturi.

„Noi nu venim să luăm cuiva o proprietate privată. Noi venim simplu să spunem ce să fie construit pe acest teren. Să fie construită o ambasadă cu gard ghimpat, cu camere și cu restricții de a merge pe acolo sau să fie făcut un edificiu cultural – teren sportiv, stadion, parc, teatru, muzeu”, afirmă Dinari Cojocaru.

Proiectul de lege care prevedea vinderea terenului Stadionului Republican Ambasadei SUA a fost votat în 2018. În 2020, Parlamentul, la inițiativa socialiștilor, a abrogat acest proiect de lege și terenul s-a întors în proprietatea publică. Ulterior, prin intermediul Curții Constituționale abrogarea legii a fost anulată. Recent, Parlamentul a ratificat Acordul cu Guvernul SUA care prevede dreptul de procurare a terenului Stadionului pentru construcția Ambasadei SUA la Chișinău.


Potrivit proiectului, în semn de omagiu adus semnificației istorice a fostului Stadion Republican, SUA vor renova porțile istorice și intrarea și le vor face accesibile publicului. De asemenea, își asumă să rezerve o parte din teren pentru amenajarea unui parc care va fi accesibil publicului.

4
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?