Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Soarta Circului din Chișinău, departe de a fi una bună

20 sep. 2022,, 10:30   Capitala
3803 0

Cîndva, o bijuterie a capitalei, Circul din Chișinău se pare că a fost dat uitării. Chiar dacă, după 18 ani de indiferență, discuțiile despre reabilitarea Circului au revenit în vizorul public, fiind anunțat un proiect privind reparația acoperișului și a cupolei clădirii, lucrurile bat pasul pe loc.

Cînd și dacă vor începe lucrările de reabilitare a clădirii Circului din Chișinău și de va urma după, am încercat să aflăm de la responsabilii din cadrul Ministerului Culturii, care, după cinci zile de la expedierea solicitării noastre, au spus că... se mai gîndesc: „Vă mulțumim pentru mesaj și Vă informăm că, în timp de 2 -3 săptămîni vom anunța noutăți îmbucurătoare la acest capitol”.

Monumentul de arhitectură, mult îndrăgit de locuitorii capitalei, se află în ruine practic din anul 2004, atunci cînd a fost închisă pentru reparații sala mare a Circului, inițiativă care așa și nu a fost dusă pînă la capăt.

În luna mai 2022, parlamentul Republicii Moldova a luat decizia de a include clădirea Circului din Chișinău în registrul monumentelor. Speranța la renașterea Circului din Chișinău este legată de Programul Uniunii Europene „Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii”, realizat de Programul de Dezvoltare a Organizației Națiunilor Unite – PNUD (UNDP-Moldova).

În perioada 2019-2021, consorțiul PRAS Technica ediliza LTD / Atelierul Alessandro Traldi, în colaborare cu proiectanții locali, au efectuat o expertiză tehnică detaliată a stării actuale a circului, cu utilizarea scanării 3D și au identificat punctele cele mai critice pentru restaurare.


Arhitecții italieni au elaborat și un proiect de restaurare a arenei centrale, luînd în calcul necesitatea menținerii aspectului arhitectural unic și completarea multifuncționalității. Astfel, clădirea circului va fi nu numai un loc pentru spectacole de circ, dar și o sală de concerte și un spațiu pentru organizarea evenimentelor culturale.

Se prevede că Uniunea Europeană va mai aloca 1,8 milioane de euro pentru activitățile ce țin de reparația capitală a acoperișului, restaurarea cupolei arenei și înlocuirea completă a geamurilor clădirii, pentru a proteja clădirea de efectele nefavorabile ale condițiilor climaterice. Valoarea totală a reparației arenei centrale ar putea să depășească 11 milioane de euro. E posibil ca aceste fonduri să fie identificate în bugetul național sau vor fi atrași donatori. Deocamdată însă, soarta circului, care a depășit vîrsta de 40 de ani, rămîne a fi incertă.

Anterior, portalul de știri Noi.md a cerut părerea oamenilor la acest subiect, întrebîndu-i pe oameni ce părere au despre reabilitarea Circului din capitală. Toți, practic într-un glas, au spus că-și doresc foarte mult să poată merge din nou la spectacolele de odinioară găzduite în sala mare și speră că readucerea la viață a Circului nu vor fi doar promisiuni deșarte.

2
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?