X 
Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Situația în capitală, în urma ninsorilor de noaptea trecută

28 dec. 2021,, 10:01   Capitala
2814 0

Pe străzile capitalei se circulă în condiții de iarnă, astfel că automobiliștii sînt îndemnați să adapteze viteza la condițiile meteo.

În dimineaţa zilei de marți, la linie au fost emise 309 troleibuze şi 111 autobuze.

Transportul public circulă pe toate rutele municipale, iar pe anumite artere, de dimineață s-au înregistrat blocaje, cu întîrzieri de la program de 10-15 minute, în oraș și pînă la 30 minute în suburbii.

În ultimele 24 de ore, ÎM Regia „Exdrupo" a intervenit în regim non-stop pe drumurile din oraș și pe căile de acces spre suburbii, astfel că acum nu există drumuri centrale sau accese spre suburbii blocate. S-a intervenit cu 51 de autospeciale și mecanisme: 22 de împrăștietoare, 6 autostropitoare cu lamă și perie, 12 tractoare cu lama și perie, 3 unității T-150, o unitate K-700, 5 autogreidere și 2 încărcătoare. În total a fost împrăștiate peste 1110 tone de antiderapant. Lucrările de deszăpezire continuă.

În acelaşi timp, Regia locativ-comunală a intervenit mecanizat pe trotuare de la ora 03.00, cu 46 de utilaje cu lamă și perie. De asemenea, 25 angajați cu 5 furgonete împrăștie antiderapant la stațiile de așteptare a transportului public. De la ora 05:00, la deszăpezire au fost antrenați și 400 de muncitori, care activează în curțile blocurilor (accesele în curți, intrările în scară, platformele de deșeuri) și în intercartiere.


Automobiliștii sînt îndemnați să nu parcheze pe marginea străzilor și pe trotuare, pentru a permite utilajelor de deszăpezire să intervină în timp util.

De asemenea, agenţii economici din Chişinău și gestionarii de imobile sînt chemați să-şi cureţe zăpada de pe teritoriul în care activează.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?