Puterea stiri: 7333
Criza energetică stiri: 1125

Sînt gata chișinăuienii să achite șase lei pentru o călătorie cu transportul public?

29 mar. 15:52 (reactualizat 2 apr. 08:14)   Capitala
7223 0

Costul unei călătorii cu autobuzul sau troleibuzul în capitală ar urma să fie de șase lei, potrivit primăriei orașului Chișinău. Cu alte cuvinte, moldovenii vor trebui să achite de două ori mai mult pentru o călătorie cu autobuzul și de trei ori mai mult pentru una cu troleibuzul.

Și dacă pe unii chișinăuieni nu-i afectează majorarea, alții spun că vor face față cu greu acestei scumpiri și, cel mai probabil, vor alege să meargă pe jos.

„Nu trebuie, eu aș spune că nu e de dorit acest lucru, fiindcă lumea o să rămînă gol chistol”, spune un bărbat.

„Nu avem de unde plăti șase lei. Eu înțeleg că și combustibilul s-a scumpit, dar ar fi de dorit ca și salariile să fie mărite. Nu avem salarii - nu avem nici bani pentru drum”, opinează o locuitoare a orașului Chișinău.

„Și-așa nouă ne este greu. Totul e scump, dar încă și drumul ăsta... Chiar să nu mai poți ieși nicăieri, dar trebuie să mergem și la policlinică, și la copii, să nu stăm numai în casă”, mărturisește o pensionară.


Alții însă spun că se vor descurca și că, odată ce vrem condiții bune în transportul public, ar trebui să găsim bani și pentru achitarea călătoriilor, în pofida scumpirilor.

„Dacă ne folosim de transportul public, trebuie să achităm. În caz contrar, mergem în troleibuze vechi. E foarte binevenită această schimbare. Șase lei e normal”, spune un călător.

„Evident că nu-mi convine, dar înțeleg că este o necesitate. Așa că, eu sînt gata pentru această majorare”, mărturisește o pensionară.

„Totul se scumpește. Transportul nostru public este unul bun, circulă des, așa că ne va părea rău dacă acest ritm va fi dat peste cap. Așa că, eu nu sînt împotriva scumpirii. Important este ca pensionarii să beneficieze de reduceri”, a spus o altă trecătoare.

Primăria capitalei anunța recent că activitatea Parcului urban de autobuze este puternic afectată de scumpirile la carburanţi, fapt pentru care se insistă pe majorarea tarifului pentru o călătorie în transportul public. Potrivit şefului Direcţiei transport public şi căi de comunicaţii, pînă la această oră, au fost deja înregistrate pierderi de peste 700 de milioane de lei.


Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Care va fi „soarta” protestului din capitală?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав