Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Scandal între Primărie și comercianții de flori de la Botanica

24 ian. 2019,, 17:10   Capitala
3037 1

Comercianții de flori de pe bd. Cuza-Vodă din capitală cer autorităților să fie găsită o soluție de durată prin care să le fie permisă continuarea activității.

Asta în condiții în care Pretura sectorului Botanica, în baza expirării actelor permisive, le-a cerut evacuarea gheretelor de pe adresa bulevardului Cuza-Vodă 15/1. Antreprenorii se plîng că deși au încercat de mai multe ori să discute cu primarul interimar, Ruslan Codreanu, acesta a refuzat să vorbească cu ei. „Actele permisive au expirat pe 31 decembrie 2018, altele n-au fost eliberate. Pretura ne condiționeză eliberarea actelor permisive cu obligația de a ne asuma evacuarea benevolă a gheretelor începînd cu 16 martie 2019, lucrul pe care noi nu-l acceptăm. Pretențiile Preturii sînt un șantaj veritabil”, a afirmat reprezentanta antreprenorilor.

Potrivit lor, evacuarea gherelor favorizează dispariția producerii autohtone de flori, iar mai mulți oameni își vor pierde locul de muncă. Ei spun că primul pas ar constitui prelungirea termenului de amplasare a unităților de comerț în temeiul schemei de amplasare pentru perioada de un an. Altă soluție propusă de ei este încheierea contractului de arendă a terenului pe care se află spațiile de comerț cu societatea comercială fondată de aceștia.

La 10 decembrie 2018, pretorului sectorului Botanica, Ion Diaconu, sugera că soarta comercianților depinde de voința primarului interimar.

Potrivit municipalității, proprietarii gheretelor de pe bd. Cuza-Vodă 15/1 nu au niciun contract cu Primăria, folosind terenul fără a plăti taxe.


Anterior, comercianții de flori au protestat la Primărie.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?