COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 931 474   INFECTAȚI 362 433(+107)   TRATAȚI 346 629      DECESE 9069(+15)   Mai multe detalii 
Preşedintele stiri: 3012

Restaurantul „Doina”. Ultima sesiune foto

28 aug. 2018,, 18:33   Capitala
8372 1

„E posibil ca aceasta să fie ultima sesiune foto a Restaurantului „Doina”. Foarte curînd acesta nu va exista. Urmează să fie demolat ca şi multe alte obiecte demne și semnificative ale Chișinăului”.

Astfel a comentat, pe blogul său, jurnalista TV Elena Levițkaia-Pahomova fotografiile unuia dintre cele mai renumite restaurante din Chișinău.

În curînd pe locul acestuia va fi înălțată o clădire nouă. Începînd cu mijlocul anilor '70 ai secolului trecut acesta era locul potrivit de odihnă pentru locuitorii orașului. Potrivit spuselor lui Leviţkaia-Pahomova, în anul 1979 a apăru filmul „Zdravsvuite, ia priehal!” (Bună ziua, am venit!), una dintre scenele căruia a fost filmată în incinta Restaurantului "Doina".

Reportajul foto a fost realizat împreună cu designerul Oxana Şişko-Kozîrskaia. După cum scrie jurnalista TV, li s-a permis să examineze în incinta restaurantului gol tot ceea ce era deschis. S-au dovedit a fi deschise terasa și Sala mare. Judecînd după fotografiile vechi, putem considera că instituția arată aproape de felul în care a arătat inițial. Sînt multe sculpturi în lemn, ornamente din ghips: fructe, legume și păsări, covoare naționale pe pereți. În general, aceasta este o stilizare și, în opinia autoarei blogului, este una foarte reușită. Decorul Sălii mari constă dintr-un panou de ceramică „Joc”. „Eu împreună cu Oxana nutrim sentimente dintre cele mai frumoase pentru panourile de proporţii, dar și cele de dimensiuni mai mici, iar aici sînt lucrări, dureros de dragi şi apropiate inimilor noastre, executate de cunoscuţii autori: Luiza Ianţen, Nelli Sajin și Anatolie Siliţki. Aceștia sînt CORIFEI".

Elena Leviţkaia-Pahomova aduce drept exemplu mai multe lucrări ale fiecăruia dintre aceşti autori: Ianţen - Panoul „Întîlnirea“ din Sala mică a Palatului Republicii și panoul de la scările din incinta Circului Chişinău, Sajin - Panoul „Buchetul Alb – 1,2“ la scările de la etajul al doilea ale Palatului Republicii, "Muzele" din foaierul Teatrului de Operă și Balet.


Ea consideră că e o monstruozitate, faptul că panourile urmează să fie distruse împreună cu restaurantul. Potrivit spuselor ei, fiecare detaliu decorativ merită să fie păstrat. Toate acestea pot fi transferate în mod organizat.

"În general, ar fi bine să dăm o petrecere pe cinste cu întreg orașul ca să ne luăm adio de la restaurantul tinereții sau în copilăriei cuiva, luîndu-ne rămas bun a cîta oară de la martorul de rînd, care pleacă pentru totdeauna", scrie autoarea în concluzie.

0

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Adăuga comentariu

Guvernul anunță că există un deficit de personal în structurile de stat. În opinia dvs., cum am putea rezolva această problemă?
 X