X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Reparația podului de pe str. Mihai Viteazul, la nivel de vorbe

26 iul. 2022,, 07:45   Capitala
3105 0

Reparația podului Mihai Viteazu continuă doar la nivel de vorbe. Deși într-o săptămînă zona ar urma să se transforme într-un mare furnicar de muncitori, acolo era pustiu și nici vorbă de vreun utilaj, transmite Noi.md cu referire la tv8.md.

Chiar dacă șeful de la Transport, Vitalie Mihalache a declarat, sus și tare, că muncitorii s-ar fi mobilizat.

Oricum, lucrările din talpă vor începe abia la primăvară, întrucît iarna e periculos de demontat pilonii, spune Mihalache. Oamenii care au trecut pe acolo, pun la îndoială că podul va arăta ca nou în scurt timp, ținînd cont de ritmul cu care se mișcă începerea lucrărilor.

„Amenajarea practic a fost începută de către agentul economic. Acesta s-a mobilizat în șantier. Acum se lucrează foarte activ cu proiectanții. Noi avem lucrări sub elementele de pod, fără a crea careva obstacole. Și poate într-adevăr nu se văd atît de clar”.

La fața locului, însă, e o altă realitate, decît cea desenată de șeful de la Direcția Transport.


Deși a mai rămas doar o săptămînă pînă în luna august, cînd muncitorii ar urma să se apuce propriu-zis de muncă, totuși, pe șantier, astăzi, bătea vîntul și nici zare de utilaje. Potrivit lui Mihalache, mai întîi ar urma să fie reparată partea de jos a podului și mai apoi, carosabilul. Lucrările de bază vor începe abia la anul viitor. De ce? Vitalie Mihalache are o explicație:

„Sper că începînd cu primăvara anului viitor se vor începe și lucrările de demontare și reparația celor elemente de pod care sînt astăzi afectate de exploatarea îndelungată”, a declarat șeful Direcției Transport.

(text) Oamenii au spus că abia așteaptă ca podul să fie reabilitat, mai ales că fisurile se măresc pe zi ce trece:

„- Cum este primarul așa și podul. E clar că trebuie reparat.
- Ați văzut muncitori sau tehnică, pentru că se spune că a început mobilizarea?
- Poate și sînt, dar nu i-am văzut”.

„- Din cinci pe trei.
- Asta cum?
- Nici încolo, nici în coace. Găuri nu sînt mari, dar la încheieturi se aude mașina cînd merge”.

Reabilitarea podului a putut fi posibilă doar din a cincea încercare, după ce licitația a fost cîștigată de o companie din Ucraina, specializată anume în acest domeniu. Pentru reparația integrală, municipalitatea va achita în jur de 110 milioane de lei, bani prevăzuți în bugetul municipal. Următorul este viaductul de pe strada Ismail.

Între timp, a început expertizarea podului de pe strada Ismail. Vitalie Mihalache ne-a spus că doar după asta va fi elaborat proiectul de reabilitare. Asta va dura în jur de 22 de luni. Ceea ce înseamnă că reparația va putea începe abia în 2024 sau chiar în 2025.

Expertiza și elaborarea proiectului costă aproximativ 2,9 milioane de lei. Ulterior, urmează organizarea unui concurs pentru selectarea firmei care se va ocupa de lucrări. În prezent, în Chișinău sînt 20 de poduri. Toate au fost date în exploatare pînă în anii '90 și necesită să fie reabilitate.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?