X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Programul de activitate al grădinițelor din capitală ar putea fi prelungit

23 aug. 2021,, 17:00   Capitala
8132 1

Dat fiind faptul că mai mulți părinți solicită extinderea programului de activitate a instituțiilor de educație timpurie, de la 17.30 la 19.00, va fi creat un grup de lucru pentru examinarea situației și adoptarea unei decizii în acest sens.

Acest lucru a fost scris de Primarul General al municipiului Chișinău Ion Ceban pe pagina sa de pe Facebook care a descris procesul de pregătire a instituțiilor de învățămînt din capitală către noul an școlar.

Potrivit lui, a demarat procesul de perfectare a documentelor pentru acordarea ajutorului material în mărime de 700 lei, în tranșa a II-a, pentru elevii înmatriculați în clasele nou-formate, clasele I-V-a. În total, 1557 de dosare urmează a fi transmise Direcției asistență socială. În cadrul primei tranșe 6442 de copii au beneficiat de asistență financiară.

În afară de aceasta, pînă la data de 30 august continuă înmatricularea elevilor în clasa 1. Pînă în acest moment, au fost înmatriculați 6707 elevi, urmează a fi procesate 2414 cereri.

S-a finalizat admiterea în clasa a 10-a. Au fost înmatriculați 4862 elevi, în unele instituții mai rămîn locuri vacante, este vorba de 103 locuri.


În prezent, din cele 131 de instituții de învățămînt secundar, în 47 de instituții activează Asociații obștești, care urmează să ajusteze actele de colaborare între instituții și pînă la 1 octombrie urmează să prezinte Direcției generale și să plaseze public Planul de acțiuni de implementare a Acordului între instituție și Asociația obștească.

„Astfel, vom face publică informația în care instituție de învățămînt există Asociație obștească și activează legal, și în care nu există Asociație obștească pentru a da o claritate părinților”, a menționat Ion Ceban.

De asemenea, în toate sectoarele capitalei deja activează iarmaroacele școlare. Primarul General a îndemnat cetățenii să evite îmbulzeala, să respecte normele sanitare impuse, adăugînd că în caz de necesitate termenul de activitate a tîrgurilor va fi extins.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?