X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Prioritățile de colaborare între Serviciul Vamal și INTERPOL, discutate la Chișinău

23 noi. 2022,, 13:15   Capitala
2960 0

Conducerea Serviciului Vamal a avut ieri, 22 noiembrie 2022, o întrevedere de lucru cu reprezentanții INTERPOL, aflați într-o vizită de informare și prezentare de proiect în Republica Moldova.

Vizita a fost desfășurată în cadrul activităților planificate în contextul implementării de către INTERPOL a proiectului Inițiativa de Asistență Operațională în Moldova (OIPC).

Proiectul OIPC are drept scop suportul operațional organelor de drept naționale în prevenirea și combaterea traficului de arme și muniții, migrației ilegale, traficului de persoane, terorismul și alte ilegalități conexe. Astfel, că Serviciul Vamal în calitate de beneficiar al Proiectului va primi sprijin și mentorat la locul de muncă – activitate care va contribui la integrarea celor mai bune practici, la sporirea gradului de alertă și la răspunsul imediat în cazurile de trafic de arme de foc. Aceste acțiuni vor ajuta, de asemenea, la realizarea unei analize a informațiilor de natură criminală, precum și în identificarea și stabilirea trasabilității armelor de foc. Concomitent, în cadrul Proiectului este planificată oferită asistență autorităților de aplicare a legii în accesarea bazelor de date INTERPOL și susținerea detașării echipelor de asistență operațională ale INTERPOL în investigarea comună a cazurilor de crimă transfrontalieră.

Directorul adjunct al Serviciului Vamal, Nicolae Vutcariov, a mulțumit reprezentanților OIPC INTERPOL pentru suportul acordat și pentru inițiativele de consolidare a eforturilor în vederea contracarării fenomenelor de criminalitate și contrabandă, inclusiv prin prisma riscurilor generate de conflictul armat din Ucraina.


În acest sens, părțile și-au reiterat disponibilitatea în vederea dezvoltării acțiunilor de conlucrare, pornind de la stabilirea măsurilor comune ce vor fi desfășurate de către ofițerii Departamentului antifraudă și conformare, din cadrul Serviciului Vamal și cu suportul și participarea experților INTERPOL.

La finalul vizitei, Șeful de birou din cadrul Departamentului pentru Suport Regional și Extindere Globală al INTERPOL, Franz Schermann, a oferit Domnului Vutcariov ”Medalia pentru recunoștință și apreciere, pentru colaborarea cu OIPC INTERPOL”.

0
1
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?