X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Primăria scoate la vînzare terenuri aflate în intravilanul municipiului

26 iul. 2022,, 12:00   Capitala
2827 0

Primăria Chișinău anunță că scoate la vînzare 11 terenuri din intravilanul municipiului. Licitația va avea loc mîine, 27 iulie, ora 10:00, în Sala de ședințe a Preturii sectorului Centru.

La concurs sînt expuse terenuri cu diverse destinații: construcții locativ-individuale zona R2, ansamblu rezidențial zona C2-R6, obiectiv compatibil cu zona C7, bază de producție și depozitare, zona C7, precum și spații pentru deținătorii de terenuri adiacente, transmite Știri.md.

Loturile de pămînt expuse la licitație au suprafețe cuprinse între 0,0049 ha și 6 ha, iar prețul inițial variază de la 400.000 de lei pînă la 100.000.000 de lei.

Municipalitatea menționează că la licitație pot participa persoane fizice și juridice din Republica Moldova, dar și investitori străini.

Persoanele interesate urmează să prezinte, nu mai tîrziu de 24 de ore pînă la desfășurarea licitației, organizatorului - Agenția „Capitalimobil" SRL, următoarele acte:


- cererea în forma stabilită;

- extras din Registrul de Stat al persoanelor juridice și al întreprinzătorilor individuali (pentru persoanele juridice);

- procura (în cazul participării prin reprezentant);

- copia actului de identitate;

- documentul bancar ce confirmă achitarea acontului în mărime de 10 la sută din prețul inițial și a taxei de participare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?