Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Primăria capitalei cere ajutor Guvernului

11 ian. 2019,, 13:00   Societate
2785 0

De ieri, ninge fără oprire, iar grosimea stratului de omăt a ajuns în capitală la 15 cm. Precipitații abundente au căzut pe teritoriul întregii țări.

Viceprimarul municipiului Chișinău, Nistor Grozavu a menționat că în capitală lucrările continuă cu tehnică din dotare, însă cea pe care o au este insuficientă. "Cu mare greu facem față. Dacă nu ar fi poliția, nici nu am putea deszăpezi, sînt echipaje care însoțesc. Noi numai rueușim un drum magistral să îl curățim și din urmă trebuie să intervenim încă o dată. De aceea, rugăm, d-le ministru, să ne ajutați cu tehnică, chiar și lucrători care ar putea să ne ajute", a spus Grozavu.

"Material antiderapant noi avem suficient, dar tehnica ne dă de gol. Dacă temperaturile vor fi în scădere, există pericolul ca în continuare să se depună un strat de gheață, zăpada rămînînd deasupra poate duce la blocări destul de mari ale arterelor de transport", a menționat Nistor Grozavu.

O să ne implicăm, să vă ajutăm, a fost răspunsul lui Chiril Gaburici pentru Nistor Grozavu.

Totodată, Armata Naţională s-a declarat pregătită să intervină cu militari şi unităţi de tehnică specială pentru lichidarea consecinţelor ninsorilor abundente.


Potrivit comandantului Armatei Naţionale, general de brigadă Igor Cutie, armata este gata să intervină în sprijinul autorităţilor publice locale cu peste 500 de militari şi unităţi de tehnică cu capacitate de trecere sporită pentru intervenţii în condiţii de ninsori abundente.

Totodată, în unităţile din garnizoanele militare din sudul, centrul şi nordul ţării, au fost create echipe mobile, care pot fi implicate la necesitate la deblocarea şi deszăpezirea localităţilor şi drumurilor naţionale.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?