Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 4000

Primăria a adoptat un plan de acțiuni pentru a proteja populația în perioada cu temperaturi extreme

6 iul. 2021,, 19:13 (reactualizat 7 iul. 2021,, 07:12)   Capitala
1909 0

Primăria municipiului Chișinău informează că autorităţile locale au aprobat un plan de acțiuni în vederea protejării populației în perioada cu temperaturi extreme a sezonului estival 2021, în condițiile cînd canicula reprezintă un factor de risc pentru desfășurarea activităților economice și sociale la nivelul unităților administrativ-teritoriale.

Astfel, potrivit dispoziției 385-d din 06 iulie 2021 „Cu privire la măsurile complexe de minimalizare a impactului temperaturilor caniculare asupra sănătății populației din municipiul Chișinău", au fost specificate atribuțiile factorilor de decizie din cadrul autorităților administrației publice locale a municipiului Chișinău, atît a subdiviziunilor structurale, cît și a întreprinderilor municipale, S.A. „Apă-Canal Chișinău", Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi", piețele agro - alimentare etc., în scopul inițierii măsurilor operative de intervenție.

În perioada cu temperaturi caniculare, subdiviziunile municipale, în comun cu Centrul de Sănătate Publică din municipiul Chișinău și Direcția municipală pentru Siguranța Alimentelor vor asigura: monitorizarea permanentă a condițiilor privind plasarea produselor alimentare salubre pe piețele de consum; starea sanitară a bazinelor acvatice, a plajelor şi a apei potabile din surse centralizate; instruirea personalului din sfera de deservire a populaţiei privind activitatea pe vreme de caniculă etc.

Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi" va intensifica controlul privind echipele de salvamari în zonele bazinelor acvatice autorizate pentru odihnă, prin supravegherea strictă a respectării de către populație a regulilor de comportament în locurile de agrement.

Totodată, în perioada de referință, autoritățile municipale de profil vor asigura buna funcţionare a fîntînilor arteziene din Chişinău, amplasarea punctelor mobile cu apă potabilă în parcurile publice din municipiu; organizarea posturilor de triaj și asistență primară în cadrul subdiviziunilor instituțiilor medico-sanitare publice și private din municipiul Chișinău; funcţionarea pieţelor agroalimentare în condiţii caniculare, cu intensificarea măsurilor de salubrizare a teritoriului, informarea cetățenilor despre măsurile de protejare pe vreme caniculară și aplicarea măsurilor de prevenție a cazurilor de incendiu etc.


Entitățile structurale din cadrul APL Chișinău vor asigura instalarea Punctelor de reabilitare în locurile publice aglomerate din sectoarele municipiului Chișinău și asigurarea cu apă potabilă inclusiv cu inventarul și utilajul necesar, în intervalul 11.00- 18.00, în perioada caniculei cu temperaturi mai mari de 35˚ C; adaptarea și ameliorarea condițiilor de muncă pentru menținerea stării de sănătate a angajaților pe toată durata estivală; vor asigura angajații cu apă potabilă în volum zilnic necesar; vor organiza alternarea perioadelor de muncă cu cele de repaos. La rîndul lor, preturile de sector și primăriile localităților din componența municipiului Chișinău vor asigura amplasarea punctelor de distribuire a apei potabile în holurile instituțiilor.

Recomandările generale pentru populaţie în perioada cu temperaturi ridicate vizează: consumul a 2 litri de apă pe zi, cu evitarea băuturilor alcoolice şi a sucurilor dulci carbogazoase; consumul de fructe şi legume în stare proaspătă; reducerea intensității efortului fizic în miezul zilei, protejarea de soare în orele amiezii; purtarea hainelor de culoare deschisă, din fibre naturale, evitarea scăldatului în bazinele cu apă stătătoare etc.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?