Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Premieră pentru Chișinău: sistem back-to-back

15 aug. 2018,, 09:11   Capitala
3495 0

Locuitorii capitalei, conectați la sistemul centralizat de termoficare, nu vor mai fi deconectați de la serviciile de termoficare în perioada de reparare și renovare a rețelelor termice, anunță Primăria capitalei citată de Noi.md

Potrivit sursei, acest lucru este posibil datorită implementării de către Termoelectrica S.A. a unor proiecte „revers”, de tip back-to-back, care să permită livrarea energiei termice cu ajutorul unor scheme hidraulice, de principiu, inadmisibile pînă la momentul actual.

Așadar, în caz de avarii sau lucrări la rețele termice, datorită soluțiilor tehnice identificate de Termoelectrica S.A. de tip back-toback, consumatorii pot fi asigurați cu servicii de termoficare prin intermediul unor scheme “inelare” alternative.

Este și cazul sectorului Buiucani, care pe parcursul a ultimilor 15 ani, a fost alimentat cu energie termică de la sursele de producere doar prin intermediul unui singur tronson de rețea termică din str. Albișoara și str. Mihai Viteazu.

Anterior, în cazuri de situații excepționale, dar și de reparații capitale majore, sectorul Buiucani era deconectat în totalitate de la serviciul de alimentare cu apă caldă. Din același motiv, tronsonul termic prin intermediul căruia era alimentat acest sector nu a fost niciodată modernizat, sau reparat fără deconectarea consumatorilor.


În legătură cu cele menționate, Termoelectrica S.A. anunță reparația capitală a tronsonului de rețea termică din str. Mihai Viteazu, cuprins în perimetrul str. Mitropolit Dosoftei și str-la Sf. Andrei, cu diametrul nominal 700 mm, fără deconectarea consumatorilor de la serviciul de apă caldă. Lucrarea presupune înlocuirea a cca 800 de metri de conducte moderne preizolate, eficiente energetice și va dura cca 3 săptămîni.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?