Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Peste 200 de elevi participă la Olimpiada Republicană la Matematică

6 mar. 2023,, 12:45   Capitala
2414 0

Peste 200 de elevi participă la Olimpiada Republicană la Matematică (ediția a 66-a), care are loc în perioada 3-6 martie, în cadrul Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău, transmite zgd.md.

În discursul de deschidere a evenimentului, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a subliniat importanța studierii științelor reale în învățămîntul general și promovarea tinerilor cu performanțe înalte, prin intermediul competițiilor corecte și cu implicarea celor mai buni profesori.

„Fie că veți continua să vă dedicați studiului matematicii, veți alege să profesați în domeniul învățămîntului, medicinei, economiei, arhitecturii, infrastructurii sau orice alt domeniu important pentru dezvoltarea unei țări, matematica vă va ajuta să progresați”, a menționat ministrul în adresarea sa către elevi. Totodată, ministrul a menționat că matematica este disciplina școlară care aduce cele mai multe medalii la nivel internațional de către elevii din Republica Moldova.

Olimpiada Republicană la Matematică este organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane ce se desfășoară în perioada 17 februarie – 22 mai 2023.

La competiția din acest an participă 217 elevi ai claselor 7-12 delegați din toate raioanele și municipiile republicii, în baza rezultatelor obținute la etapa raională/municipală/zonală a olimpiadei.


Scrierea probelor de concurs și jurizarea vor avea loc pe parcursul zilelor de 4-5 martie. Festivitatea de premiere va avea loc luni, 6 martie, ora 12:00 în Sala de festivități a Liceului Teoretic „Mihail Kogălniceanu” din Chișinău.

Festivitatea de deschidere a Olimpiadei Republicane la Matematică a fost organizată cu suportul Centrului Republican pentru Copii şi Tineret ARTICO, a Școlii de Arte „Valeriu Poleacov” și a Liceului Teoretic „Ion Creangă” din Chișinău.

0
1
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?