COVID-19 în MOLDOVA

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

Pe 6 august se anunță deconectări de apă în capitală

Consumatorii din strada Gh. Asachi, 68/1 și cei din strada Miorița, 5/1, 9/1, 9/2, 11, din capitală, vor rămîne joi, 6 august, fără apă la robinet.

Deconectările sînt planificate între orele 13.00 și 16.00, timp în care vor fi efectuate lucrări la stația de pompare hidrofor din strada Miorița, 5/9, transmite IPN.

Tot joi între orele 09.00 și 17.00, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către furnizor, apa va fi sistată în localitate Tohatin. Sunt vizați consumatorii din străzile Nucarilor, Renașterii, Livezilor, Teilor, Speranței, N. Sulac, Independenței, Trandafirilor, A. Doga, Ciocîrliei, Cucorilor, Sf. Paraschiva, G. Vieru și A. Iancu. De asemenea, apa va fi sistată în satul Buneț și la întovărășirea pomicolă „Lavanda”.

Furnizarea apei va fi oprită între orele 10.30 și 17.00, pe străzile Milano, 2/1 și Calea Ieșilor, 13 din capitală. Potrivit ACC, în legătură cu executarea lucrărilor planificate de către compania „Premier Energy Distribution”, este posibilă deconectarea energiei electrice, proces care va conduce la sistarea alimentării cu apă.

După finalizarea lucrărilor, livrarea serviciilor de alimentare cu apă va fi reluată la parametrii planificați. Pentru informații suplimentare consumatorii sînt îndemnați să sune la Dispeceratul central, la numărul de telefon: 022-25-66-66 sau 022-85-77-77.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load