X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

O terasă construită direct pe un trotuar din capitală a fost demontată

11 apr. 2021,, 12:00   Capitala
3071 0

Tupeu la maxim din partea unor agenți economici, care își instalează gherete la unele colțuri de străzi. Potrivit primarului general Ion Ceban, atunci cînd vin autoritățile să îi evacueze unitatea, aceștia apelează la unele persoane cu „autoritate”, în speranța de a regla situația.

Primarul afirmă că în primărie sînt reguli și indiferent cine și ce funcție are sau ce pile, legea e pentru toți egală.

„Nu merge așa și nu va merge, să înțeleagă clar toată lumea indiferent de funcție, statut sau alte circumstanțe! Unii recurg la intimidări, alții, pentru a obține anumite privilegii apelează la tot felul de prieteni, care sună la rîndul lor alți prieteni.

În unele cazuri exagerează grosolan, depășind limitele legale și ale bunului simț.sînt reguli clare stabilite de Primăria Chișinău pentru toți, în toate domeniile. sînt licitații și proceduri legale de eliberare a schemelor de amplasare ce țin de activitatea acestora și pretorii trebuie să țină cont de acest lucru. Nu sînt împotriva agenților economici și dezvoltării economice în capitală, dar trotuarele și zonele verzi sînt pentru oamenii care merg și se plimbă”, a declarat edilul.

În prezent se ajustează Regulamentul cu privire la amenajarea teraselor, precizează Ceban.


„În pozele de mai jos vedeți o terasă care a apărut ca prin minune pe tot trotuarul la intersecţia străzilor Alexei Șciusev şi Sfatul Ţării. Într-un final, agentul economic a fost somat de către pretura Buiucani, iar în adresa acestuia a fost emisă o prescripţie de demolare a terasei. Îmi pare rău că astăzi în oraş continuă să se creadă unii ,,mai șmecheri”, încălcînd prevederile legale”, a conchis Ion Ceban.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?