COVID-19 în MOLDOVA

TEMELE PRINCIPALE Toate Știrile

mai multeminimizează

O nouă încăierare între Chirtoca și Climenco la ședința CMC

Un nou schimb de replici acide între consilierii municipali Vasile Chirtoca și Valeriu Climenco a avut loc, astăzi, în cadrul ședinței CMC.

Un consilier al fracțiunii Șor care prelucrase anterior microfonul cu un dezinfectant produs de fabrica Viorica l-a acuzat pe Vasile Chirtoca de blocarea reconstrucției străzii Mesager, întrucît acest proiect, potrivit lui Valeri Climenco, prevedea întoarcerea în proprietatea municipalității a unui teren în valoare de 10 ari, închiriat de fabrica Viorica care aparține Companiei DAAC Hermes Grup.

”Domnule Climenco, ați fost ales de oameni să reprezentați în CMC interesele lor, dar nu cele personale. Eu vă înțeleg supărarea personală, nu vi s-a permis să construiți în parc o clădire cu 18 etaje. Lăsați demagogiile deoparte și apucați-vă de treabă. Ați fost ales pentru ca să reprezentați interesele oamenilor, dar vă ocupați cu cele personale – vă răzbunați pe un coleg. Dacă aveți ceva personal cu mine haideți să îmbrăcăm mănușile, să ieșim afară și să clarificăm relațiile între noi”, a spus Vasile Chirtoca.

Se cunoaște că, la inițiativa lui Vasile Chirtoca, în scopul menținerii zonei verzi, în 2017, hotărîrea Consiliului Municipal Chișinău din 19.12.2016 a fost modificată prin excluderea punctului privind prelungirea străzii Mesager prin parcul "La Izvor".

Vasile Chirtoca a declarat că, potrivit unor date, anume la propunerea lui Valeriu Climenco, prin parcul "La Izvor" urma să treacă o porțiune a străzii Mesager cu ieșirea la strada Calea Ieșilor. Valeriu Climenco a promovat acest proiect pentru a asigura calea de acces spre blocul locativ de 18 etaje, pe care intenționa să-l construiască în zona parcului "La Izvor".


”Potrivit hotărîrii Consiliului Municipal adoptate în 2017 la propunerea mea, proiectul de reconstrucție a străzii Mesager, precum și întoarcerea Municipiului a celor 10 ari, închiriate de fabrica Viorica, este încă valabil. Pe mine în această chestiune mă interesează doar păstrarea zonelor verzi. Proiectul de reconstrucție urmează să fie modificat, iar Parcul ”La Izvor” va rămîne neatins. Pentru asta trebuie de demolat cîteva chioșcuri care stau pe pămîntul municipal și să se facă cotitura la dreapta la intersecția străzilor Mesager și Calea Ieșilor, ceea ce va fi mult mai ieftin, Și nu trebuie de distrus parcul. Acest circ care îl face domnul Climenco este o dorință de a implica publicul în micile sale reglări de conturi”, a mai spus Vasile Chirtoca.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Știrile partenerilor noștri
Mai multe

Sondaj Toate

load