X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Municipalitatea continuă lucrările de reparație la o trecere subterană. În ce sector se află?

24 sep. 2021,, 00:00   Capitala
3302 0

Continuă lucrările de reparaţie a trecerii subterane din bd. Renaşterii Naţionale, din preajma Circului. Pe ultima sută de metri sînt lucrările de reparaţie a pereţilor. Declarația a fost făcută de edilul capitalei, Ion Ceban, care a specificat că în continuare vor fi efectuate și alte lucrări.

„În prima etapă, în subterană a fost modernizat sistemul de iluminare, au fost reparate scările şi instalate copertine la intrările în pasaj. Urmează reabilitarea tavanului şi a podelelor”, a declarat Ceban.

Totodată, a fost modificat și aspectul zonei din preajmă, pe bulevard au fost evacuate mai multe gherete şi panouri publicitare.

„Pe ambele sensuri de drum au fost instalate staţii noi de aşteptare a transportului public, iar pentru a evita denivelările în asfalt, în preajma acestora s-a intervenit cu lucrări de amenajare a casetelor în asfalt, au fost amenajate și parcări. În scurt timp va fi reparat şi drumul de acces care face legătura dintre str. A. Doga – Pietrăriei – Corneşti”, a conchis edilul capitalei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?