X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Luminițele pe bradul din PMAN au fost aprinse (FOTO/VIDEO)

5 dec. 2018,, 18:49   Capitala
5215 0

Pomul de Crăciun a fost inaugurat astăzi în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din capitală.

Primarul interimar al municipiului Chișinău, Ruslan Codreanu, împreună cu mai mulți copii veniți în centrul capitalei au dat startul ceremoniei de inaugurare a bradului și au aprins luminile ornamentale de sărbători.

„Dragi copii și chișinăuieni, astăzi inaugurăm pomul de Crăciun și marcăm începerea sărbătorilor de iarnă. Această perioadă este plină de bucurie, lumină și speranță, sentimente trăite alături cei dragi. Acest brad a fost decorat cu 1700 de globuri, care ne dorim să reprezinte toate lucrurile frumoase ce urmează să le facem în anul care vine", a spus Codreanu.

Cu ocazia deschiderii sărbătorilor de iarnă, primăria capitalei a organizat un program distractiv pentru copii, la care au participat elevii laureați ai concursurilor internaționale. Totodată, în cadrul sărbătorii au evoluat și actorii teatrului municipal de păpuși „Guguță”.

Totodată, cu prilejul sărbătorilor de iarnă, preturile vor amenaja pomi de Crăciun în cele cinci sectoare ale capitalei. De asemenea, pe 24 și 25 decembrie, primăria Chișinău va organiza activități cultural-distractive, în preajma bradului din PMAN.


Pomul de Crăciun inaugurat astăzi în centrul capitalei are o înălțime de 20 de metri și a fost donat de un agent economic local. Totodată, pentru procurarea decorațiunilor și luminițelor pentru sărbătorile de iarnă au fost alocați în total 370 mii de lei. În acest an, pentru prima dată, în Chișinău a fost instalat un brad artificial. Decizia a fost luată în urma unui sondaj de opinie realizat de autoritățile locale.

De asemenea, un alt brad va fi instalat în cadrul târgului de Crăciun, care va fi inaugurat pe 15 decembrie pe str. 31 August din Chișinău, în perimetrul străzilor Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni – A. Pușkin.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?