Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Lucrări de modernizare la Grădina Zoologică din Chișinău

5 sep. 2022,, 16:03   Capitala
2686 0

Lucrări de modernizare la Grădina Zoologică din Capitală. Cinci voliere vechi au fost modernizate şi urmează să fie construite trei blocuri noi, care corespund condiţiilor europene. Lucrările vor fi finalizate pînă la sfîrşitul acestui an.

Astfel, 20 de animale răpitoare mici precum vulpi şi jderi vor avea parte de un adăpost nou şi vor putea fi admirate chiar şi iarna, lucru care era imposibil pînă acum. Arhitectul menajeriei povesteşte că volierele vechi erau într-o stare dezastruoasă, nu au mai fost reparate din 1960.

"Nu era amenajată sistemul de evacuarea a deşeurilor, din lipsa fundaţiei respective au avut loc tasări considerabile a pereţilor structurilor de rezistenţă. Nu era ventilaţie totală în încăperile în care erau păstrate animalele şi în zona în care lucrau angajaţii", a spus Victor Toporeț, inginer coordonator Grădina Zoologică din Capitală.

Potrivit inginerului parcului, cele cinci voliere, întinse pe o suprafaţă de 400 de metri pătraţi, au fost demolate zilele trecute, iar pînă la sfîrşitul anului urmează să fie construit un adăpost nou.

"Vor fi demarate lucrările de construcţie a unui volier nou. Constituit din trei blocuri pentru adăpostirea animalelor inclusiv în condiţii de iarnă şi fiecare dintre aceste trei blocuri vor avea şi adăposturi de vară cu împrejmuire din plasă", a declarat inginerul.


Administraţia parcului zoo mai afirmă că datorită adăpostului nou modern cu vitralii, animalele vor putea fi admirate şi iarna.

"O să fie posibilă expoziţionarea animalelor şi în perioada rece a anului, iarna vizitatorii le vor putea admira ca şi în perioada caldă. Construcţia acestor voliere noi face parte din concepţia de dezvoltare a grădinii zoologice care a fost aprobată prin decizia consiliului municipal", a menționat Olga Iuzvac, şef secţie ştiinţifico-educaţională Grădina Zoologică din Capitală.

Lucrările costă cinci milioane de lei, bani alocaţi de Primăria Chişinău. În grădina zoologică din Capitală pot fi admirate peste 1 000 de animale şi păsări din 135 de specii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?