X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Locuitorii de la Botanica, supărați că le-a fost ”furată” o bucată din bulevard (VIDEO)

15 feb. 2020,, 12:57   Capitala
5908 0

Situație ieșită din comun în sectorul Botanica al capitalei, unde acum 10 ani a fost construit un local de nunți, edificiul fiind extins ulterior din contul trotuarului, notează Noi.md.

Este vorba de restaurantul „La Vista”, situat pe bulevardul Traian 5/3. Deși porțiunea de drum la care ne referim este destinată circulației pietonilor, acest lucru nu a împiedicat agentul economic să ridice edificiul pe o parte de trotuar. Conform datelor oficiale, construcția a fost înregistrată în baza unei hotărîri judecătorești.

Locuitorii din regiune se arată indignați de întreaga situație, dar spun că pînă acum nicio instituție de stat nu s-a autosesizat pentru a lua măsuri în acest caz. Ei se arată convinși că la mijlocul este interesul unor oameni sus-puși.

”Este îngrozitor, în nicio țară din lume, în niciun oraș așa ceva nu este. Au venit și le-au luat jumătate de bulevard locuitorilor”, ne-a spus o femeie.

„Ăsta e Chișinăul, din păcate nu prea avem acces pe trotuare, doar construcții! Sigur că nu e comod, dar ce să facem - nu avem cu cine ne bate. Probabil tot cuiva de sus îi aparține această construcție”, a relatat o altă locuitoare din regiune.


„Nu este comod desigur, este un flux mare de oameni aici”.

Unii locuitori spun că asemenea construcții nu-și au locul în cartierele rezidențiale, unde în mod normal ar trebui amenajate mai multe zone pietonale.

„Sînt locuri speciale pentru a construi săli de nunți, dar nu aici. Aici e spațiu pentru oamenii care locuiesc în zonă”.

Cu detalii la acest subiect vom reveni.

0
0
0
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?