X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Locatarii blocului la parterul căruia a ars o saună, nemulțumiți

22 dec. 2019,, 13:15   Capitala
2888 0

Incendiul care s-a produs în sectorul Botanica al Capitalei, în această dimineață, a provocat nemulțumirea oamenilor.

Locatarii blocului la parterul căruia se află centrul SPA în care a luat foc sauna spun că acesta folosește sistemul de ventilare al casei, iar din cauza asta, tot fumul a pătruns în apartamentele lor și în scări, transmite Unimedia.

Totodată, oamenii spun că și sistemul anti-incendiu al blocului este defect, iar drept urmare, se vor adresa instituțiilor competente, pentru a solicita efectuarea unui control minuțios.

„La noi fumul ieșea din sistemul de canalizare în baie”, a relatat o altă persoană care are apartamentul în același bloc. „Și la etajul 12 se simte miros de fum, iar pe scară este foarte mult fum, nu se vede nimic”, a povestit o altă locatară.„În apartament este imposibil de stat, din cauza fumului”, s-a plîns altă persoană din același bloc.

„Am vorbit cu șeful Specialei, trebuie să ne adresăm la detașamentul de la Botanica, pentru întocmirea unui raport. Avem mari încălcări în privința sistemului anti-incendiu, lipsa furtunurilor, sistemul de evacuare a fumului nu lucrează”, a menționat un alt locatar.


"Astfel de situații deja devin sistematice și odată și odată se vor termina rău de tot", a spus locatar.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?