X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3993

La un spital din capitală a fost deschisă a doua secție de Terapie Intensivă

6 iul. 2020,, 17:44   Capitala
2708 0

La Spitalul Clinic Municipal "Sfînta Treime" a fost deschisă cea de-a doua secție de Terapie Intensivă, destinată pacienților care nu mai sînt pozitivi la virusul pandemic, dar continuă să fie în stare gravă.

Astfel, autoritățile au decis să uşureze munca medicilor de la Institutul de Medicină Urgentă și de la Spitalul Clinic Republican, ale căror secţii COVID sînt aproape pline.

Potrivit purtătorului de cuvînt al Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, în prezent, în secția Terapie Intensivă, din cele 50 de locuri, 41 sînt ocupate. Iar în total, în acest spital se tratează 98 de pacienți cu COVID-19. Noua secție de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului "Sfînta Treime" are 18 locuri, dintre care, șapte deja sînt ocupate, transmite publika.md.

Directorul instituției, Oleg Crudu, spune că în cele două secții sînt transferați pacienții care continuă să aibă nevoie de îngrijiri medicale complexe, chiar dacă s-au vindecat de COVID-19.

"Peste un timp oarecare sînt testați negativ, dublu negativ însă rămîn gravi, unii chiar extrem de gravi și în acest caz spitalul "Sfînta Treime", secția nou creată va prelua acești pacienți și respectiv va mări potențialul de acordare a ajutorului", a declarat Oleg Crudu.


În cadrul ședinței Primăriei, șeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Sănătate, Tatiana Bucearschi, a spus că de la începutul pandemiei, numai în Chişinău peste 5 800 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus. Astfel, în Capitală sînt înregistrate apoape 33 la sută din numărul total de cazuri de îmbolnăvire la nivel de ţară.

"La moment, la numărul de 692 de paturi avem internați 539 de pacienți. Sunt și în formă gravă 88 de pacienți, în formă medie 263 de pacienți și în formă ușoară 169", a precizat Tatiana Buceraschi, şeful Direcţiei Asistenţă Socială şi Sănătate.

Tatiana Bucearschi spune că în Chișinău sînt înregistrate 52 de focare de infecție, iar peste 5700 de persoane se află acum sub supravegherea medicului de familie. Totodată, peste 2680 de chișinăuieni au o formă ușoară și se tratează la domiciliu, iar aproape 1200 deja s-au vindecat acasă. Conform datelor oficiale, peste 2900 de pacienți din Capitală s-au vindecat de COVID-19, iar 179 de persoane au pierdut lupta cu boala.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?