La Chişinău vor fi organizate iarmaroace de toamnă

La Chişinău vor fi organizate iarmaroace de toamnă

Trei iarmaroace de toamnă vor fi organizate, cu începere de sîmbătă, 13 octombrie, în trei sectoare ale municipiului Chişinău. Fermierii nu vor achita locul de piaţă sau alte costuri.

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, Nicolae Ciubuc, a declarat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că iarmaroacele vor fi amplasate în sectorul Centru (zona Telecentru, în preajma podului de la ieşire din oraş spre Ialoveni), sectorul Buiucani  (strada Ioana Radu, zona Dendrariului) şi sectorul Rîşcani (strada Andrei Doga, zona Manejului). Tîrgurile vor activa pînă la finele lunii octombrie şi în, funcţie de timp sau disponibilitatea agricultorilor, în luna noiembrie.

Potrivit lui Nicolae Ciubuc, aceste iarmaroace au scopul să faciliteze accesul pe piaţă a fermierilor, oferindu-le posibilitatea să-şi vîndă producţia la preţuri adecvate atît pentru consumatori, cît şi pentru producători, eliminînd intermediarii. „Anul acesta avem roadă mai multă şi cei care o cresc trebuie să aibă loc unde să o comercializeze, nefiind puşi în situaţia s-o vîndă la preţuri derizorii celor care nu au nici o tangenţă cu agricultura”, a precizat oficialul.

„Sîmbăta, la cele trei iarmaroace sînt aşteptaţi peste o sută de producători agricoli. Fermierii nu vor fi puşi în situaţia să achite locul de piaţă sau alte costuri. Ei vor avea nevoie doar de certificate ale Asociaţiilor de Producători Agricoli sau alte acte confirmative, pentru a nu admite ca la aceste tîrguri să se strecoare comercianţi de alt soi. Bineînţeles, la iarmaroace vor fi prezenţi şi specialiştii Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, deoarece este vorba de producţie alimentară”, a specificat ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Nicolae Ciubuc a precizat că dacă această experienţă va avea succes în capitală, atunci va putea fi implementată şi în alte localităţi ale ţării.

Citește-ne pe Telegram, dacă vrei să afli mai multe

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Mai multe

Sondaj Toate

load