Istoria străzilor din Chișinău: Al. Bernardazzi (fosta stradă Kuznecinaia)

Strada Aliaxandru Bernardazzi (fosta stradă Kuznecinaia - Fierarilor) este situată în centrul istoric al Chișinăului, în apropierea Universității de Stat.

Pe această stradă putem vedea case vechi, multe dintre care sînt din secolul al XIX-lea, inclusiv cele care se presupune că au fost construite de Alexandru Bernardazzi. Dar strada va fi numită în cinstea acestui arhitect, care a lăsat o moștenire creativă uriașă Chișinăului, mult mai tîrziu, în 1981, în cinstea aniversării a 150 de ani de la nașterea arhitectului. Înainte de aceasta, strada se numea Kuznecinaia.

Acest nume are și el o istorie. Apărută în 1830, strada pornea din Piața Sennaia, unde se afla nu numai Castelul-închisoare, ci și se făcea comerț cu cai, căruțe și echipamente agricole. Caii trebuiau potcoviți, căruțele și echipamentele trebuiau reparate - și toate acestea le făceau fierarii care s-au stabilit în apropiere. Așadar, Kuznecinaia este una dintre rarele străzi din Chișinău, numită în cinstea clasei muncitoare care locuia aici. Ulterior, aici au fost construite case mai bogate, chiar curți de nobili, iar spre mijlocul secolului al XX-lea, pe această erau diferite construcții - vile mici din piatră învecinate cu case din chirpici, urmate de-a lungul curților lungi și înguste, tipice pentru Chișinău de o serie de clădiri la fel de mici, aparținînd diferitor familii.

Aceste curți au fost construite în așa fel încît în adîncul cartierului să se poată uni între ele. Între casele care se aflau vizavi dintr-o astfel de curte veche exista uneori o distanță de doar trei-patru metri, ceea ce le transforma într-un fel de apartament comun - doar că în loc de coridor exista o fîșie îngustă de pămînt.

În 1970, Kuznecinaia era o stradă îngustă și liniștită, parțial asfaltată direct deasupra pavajului, pe care mașinile circulau rar. Pe ambele părți ale străzii se aflau gazoane improvizate cu copaci fructiferi și flori: pe undeva erau salcîmi, al căror miros era atît de îmbietoare primăvara, pe alocuri copaci de liliac, iar aproape peste tot pe porți și acoperișuri se întindeau tufe poamă bacon, din care toamna în fiecare curte se făcea vin negru acrișor. Aici fiecare cunoștea istoria celuilalt - nu puteai ascunde nimic - și, de regulă, toți trăiau ca o mare familie prietenoasă. În ciuda asemănării indubitabile cu Moldavanka din Odessa, a te stabili aici se considera culmea prestigiului.