X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3989

Ion Ceban a inspectat proiectele aflate în desfășurare din sectorul Centru

9 sep. 2020,, 10:45   Capitala
2152 0

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a efectuat o vizită de lucru în sectorul Centru al capitalei, unde a inspectat șantierele de renovare a scuarului de pe str. V. Dokuceaev,11, cartierul Telecentru, precum și a pasajului subteran din preajma Gării Auto Sud – Vest.

Edilul a vizitat și zona de sub podul de la intersecția străzii Miorița cu șoseaua Hîncești, unde este amenajată cea mai mare pictură murală din oraș, care cuprinde integral elementele brandului de țară al Republicii Moldova, „Pomul Vieții”.

După cum au informat reprezentanții preturii de sector, lucrările pe șantierul de amenajare a scuarului din str. V. Dokuceaev, 11 sînt executate în proporție de 30% din volumul necesar. Astfel, în scuar a fost instalată rețeaua pentru iluminatul nocturn și s-au executat lucrări silvo-tehnice pe spațiile verzi. În prezent muncitorii reabilitează scărilor de acces către Centrul Medicilor de Familie Nr. 7.

Conform proiectului aprobat renovarea spațiului public prevede, de asemenea, instalarea sistemului automatizat de irigare a zonelor verzi, precum și a unui sistem de supraveghere video a spațiului public. Pe perimetrul scuarului vor fi amenajate circa 30 de locuri de parcare, prevăzute pentru vizitatorii instituției medicale.

De asemenea, autoritățile municipale au început lucrările de reabilitare a pasajului cu trecere subterană de pe șos. Hîncești, în zona Gării Auto Sud - Vest. În prezent se intervine la reparația pereţilor interiori și scărilor. Renovarea acestui obiectiv este realizată prin contribuția unui agent economic din sector și presupun utilizarea tehnologiilor moderne în construcții, care nu au fost aplicat pînă în prezent.


Pasajul subteran va dispune de un sistem de monitorizare video, iluminat decorativ, precum și rampe de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, iar scările de acces vor fi acoperite.

În context, primarul general a solicitat responsabililor să monitorizeze mersul lucrărilor pe fiecare şantier, pentru a nu admite efectuarea unor lucrări necalitative, cu respectarea termenelor de execuție a proiectelor.

Totodată, primarul a vizitat zona de sub podul de la Telecentru, unde sînt în stadiu de finalizare lucrările de aplicare a picturii murale.

„Pe 16 septembrie intenţionăm să lansăm zona care cuprinde integral elementele brandului turistic al Republicii Moldova – „Pomul Vieții”. Actualmente se lucrează la modernizarea iluminatului nocturn din zonă şi instalarea camerelor de supraveghere video. Campania națională #NeamPornit este un proiect inedit, fără precedent, un concept turistic care celebrează tradițiile noastre cu experiențe autentice și neexplorate”, a declarat edilul.

E de menționat că primarul general va inspecta proiectele aflate în desfășurare în toate sectoarele capitalei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?