Trei proiecte majore au fost finalizate recent, cu un buget total de peste 16 milioane de lei, dintre care peste 10 milioane de lei au fost alocate din bugetul Primăriei Chișinău.
A fost reconstruită strada Dacia, dintr-un cartier rezidențial, pe o lungime de peste 1,3 km, cu lucrări complexe de fundație și podețe. Din cele 12,7 milioane de lei, 7 milioane provin din bugetul municipal.
Pe strada Renașterii, din centrul satului Brăila, a fost construit un trotuar nou, cu o valoare totală de 1,27 milioane de lei, dintre care 1 milion asigurați de Primăria Chișinău.
Liceul Teoretic „Gr. Vieru” a beneficiat de reparații capitale la sala de sport, cantină, cabinetul și laboratorul de fizică – proiect finanțat integral din bugetul municipal, în valoare de 2,3 milioane de lei.
În ultimii cinci ani, doar în comuna Băcioi, municipalitatea a cofinanțat proiecte în valoare de peste 33 milioane de lei, incluzînd construcția și modernizarea mai multor grădinițe, școli și infrastructură rutieră.
La nivel general, în perioada 2019–2024, Primăria Chișinău a investit peste 1 miliard de lei în dezvoltarea suburbiilor, susținînd peste 500 de proiecte edilitare.
Adăuga comentariu