X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

În Chişinău au apărut în vînzare primii brazi naturali

7 dec. 2020,, 09:57   Capitala
5178 0

Primii brazi naturali, de toate mărimile şi pentru toate buzunarele, au fost scoși în vînzare la Chişinău.

Alexandru Ceban are o pepinieră la Briceni de unde aduce brazii şi îi livrează la domiciliu. Brazii rezistă cîteva luni deoarece nu sînt tăiaţi, ci puşi în ghiveci cu tot cu rădăcini. Ideea de a-i livra la domiciliu a apărut în contextul pandemiei, pentru a evita aglomeraţia.

"Acum avem în stoc aproximativ o mie de brazi, vedem cum vor fi comenzile şi cît de mult îşi vor dori oamenii să aducă atmosfera de sărbătoare la ei în casă. Avem maşini special dotate ca să nu deteriorăm brazii şi să-i aducem în siguranţă de la Briceni", spune Ceban.

Alexandru este ajutat de cîţiva curieri care încarcă brazii de la un depozit şi-i aduc la Chişinău. Cei care vor să aibă un brad direct acasă, trebuie să intre pe site-ul lor, să-şi aleagă bradul şi să plaseze comanda, iar pînă seara pomul va fi livrat. Preţurile încep de la 790 de lei şi pot ajunge la cîteva mii.

"Noi pentru orice eventualitate luăm mai mulţi brazi cu noi, în cazul în care omului nu-i place ce i-am adus. Le putem oferi posibilitate să vină aici la depozit să-l vadă, dar i-l ducem prin livrare. Dacă produsul e bun, atunci cererea e foarte mare, noi avem acum multe cereri", a declarat antreprenorul.

Brazii vînduţi de Alexandru Ceban pot fi replantaţi după perioadă sărbătorilor. În acest an, şi Agenţia "Moldsilva" va oferi spre vînzare în jur de 50 de mii de pomi naturali.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?