Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

În centrul capitalei, un bărbat a deschis focul

25 aug. 2021,, 13:00   Capitala
3215 1

Un bărbat de 44 de ani a fost reținut de poliție, după ce a efectuat mai multe împușcături dintr-o armă pe care o deținea ilegal, iar un cartuș a ricoșat și a lovit un alt bărbat, fără însă a-l răni.

Incidentul s-a produs în noaptea de 24 spre 25 august, pe str. Șciusev din capitală, transmite Noi.md cu referire la Newsmaker.md.

Potrivit ofițerului de presă al poliției capitalei Natalia Stati, oamenii legii au fost alertați la ora 23:55. La fața locului, un bărbat de 31 de ani le-a comunicat polițiștilor că, în timp ce se afla cu un amic, un individ a tras două focuri de armă, după care și-a continuat drumul.

Forțele de ordine au reușit să rețină făptașul. Acesta s-a dovedit a fi un bărbat de 44 de ani. Asupra sa, individul avea o armă de model Trooper Flobert calibrul 4,5mm, pe care o deținea ilegal, dar și un pachețel în care se afla o substanță vegetală cu un miros specific.

Arma și pachețelul au fost ridicate de polițiști și urmează să fie supuse unei expertize. Cazul este investigat de oamenii legii.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?