X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

În ce stare a ajuns bd Ştefan cel Mare la nici un an de la reabilitare (FOTO)

19 apr. 2018,, 15:40   Capitala
5441 3

Autoritățile municipale urmează să semneze actul de primire-predare a bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt în octombrie 2018.

Cu toate acestea la niciun an de cînd lucrările de reabilitare a principalei artere a Capitalei au fost finalizate deja se observă neregului și denivelări ale carosabilului.

Contactat de AGORA, purtătorul de cuvînt al Primăriei Vadim Brînzaniuc a declarat că s-au sesizat în privința neregulilor și au trimis deja antreprenorului lista cu locurile unde stratul de asfalt a început să cedeze.

„Am trimis deja o solicitare companiei care s-a ocupat de reconstrucția bulevardului Ștefan cel Mare și Sfînt în care am indicat locurile ce trebuiesc reparate și așteptăm ca pînă pe 31 mai aceștia să remedieze problemele”, a punctat Brînzaniuc.

Anterior viceprimarul Nistor Grozavu declarase ca abia dupa ce vor fi lichidate toate neregulile, va fi semnat actul de primire-predare.


Am încercat să identificăm locurile „problemă” de pe bulevard și am observant că majoritatea sînt în zonele de captare a apelor pluviale, unde s-au produs gropi. La fel, nereguli se găsesc și în stațiile de troleibuz acolo unde asfaltul este denivelat. Acest fapt creează disconfort pasagerilor.

„Eu sînt tînăr și sînt nevoit să fiu atent cînd cobor din troleibuz să nu îmi provoc vre-o entorsă cînd calc pe acest asflat, dar ce să mai zic de oamenii bătrîni care circulă cu troleibuzul? Oare chiar nu pot să facă odată, dar calitativ asfaltul?”, ne-a spus Nichita Ducnicov locuitor al capitalei.

Proiectul de reabilitare a bulevardului Ștefan cel Mare a inclus nu doar artera principală a capitalei, ci și alte două străzi - Vasile Alecsandri și Negruzzi. Acesta a costat 22 milioane de euro, bani împrumutaţi de Primărie de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), Fondul Special de Energie Verde (FSEV) al Uniunii Europene şi Banca Europeană de Investiţii (BEI).

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?