Coronavirus stiri: 8129
Obiectiv european stiri: 323
Criza energetică stiri: 913

În capitală va fi creată o secție de control al vînzării biletelor în transportul public

14 iun. 16:45   Capitala
1370

O nouă secție de facturare se propune a fi creată în cadrul Direcției generale transport public şi căi de comunicaţie din Chișinău pentru a controla vînzarea biletelor și abonamentelor pentru călătoria cu transportul public.

Potrivit reprezentantului companiei care a efectuat auditul instituțional al Direcției, Igor Luca, la momentul actual lipsește un control al vînzării biletelor în transport public. În condițiile în care municipalitatea compensează diferența de tarif, Primăria Chișinău trebuie să țină sub control numărul biletelor vîndute. Acum operatorii – Regia Transport Electric și Parcul Urban de Troleibuze – raportează cîte bilete au vîndut, iar municipalitatea îi crede pe cuvînt.

La ședința de prezentare a proiectelor noului Regulament privind organizarea și funcționarea Direcției generale transport public şi căi de comunicaţie a fost menționată necesitatea schimbării structurii organizaționale a tuturor subdiviziunilor în cadrul Direcției, inclusiv subdiviziunii management în transport. Auditul a demonstrat că vînzarea biletelor de călătorie este incertă, iar resursele umane implicate în controlul serviciilor de transport sînt ineficiente. Pentru a moderniza subdiviziunea, specialistul a propus să dezvolte infrastructura de circulație rutieră și serviciile de transport public. La fel, este recomandată facturarea și încasarea plăților pentru „Servicii de transport public”.

Direcția transport este una din direcțiile de bază în administrația publică-locală, pentru că este cea care trebuie să livreze rezultate și, dacă ele nu sînt livrate, acesta este foarte vizibil. E vorba de calitatea străzilor și trotuarelor, siguranța rutieră și transportul public. O problemă în atragerea specialiștilor calificați în Direcție este salariul foarte mic, s-a mai spus la ședință.

Auditul instituțional al Direcției face parte din proiectul „MOVE IT like Lublin”, implementat de Primăria municipiului Chișinău în parteneriat cu Primăria orașului Lublin din Polonia și este finanțat de Uniunea Europeană. Proiectul prevede implementarea mai multor măsuri de modernizare a tehnologiilor de control al serviciilor de transport public în municipiul Chișinău.

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Experții vorbesc despre un posibil deficit de apă în Moldova. Ce ar trebui să facem?
Cartea neamuluiКатрук Валерий
Balade despre strămoșiСандуляк Владислав