X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

În capitala Moldovei va fi discutat proiectul Strategia de dezvoltare a turismului din Chișinău

14 iun. 2022,, 13:30   Capitala
3028 0

În capitala Moldovei sînt organizate consultări publice cu privire la Proiectul Strategia de dezvoltare a turismului municipiului Chișinău.

După cum a anunțat primarul general Ion Ceban, Strategia de dezvoltarea a turismului municipiului Chișinău reprezintă un document complex elaborat în scopul identificării potențialului turistic, istoric, uman, social și economic, precum și a oportunităților de dezvoltare turistică a municipiului pentru perioada 2022-2026.

Au fost definitivate cîteva obiective strategice, printre care: sustenabilitatea pe termen lung a intervențiilor și investițiilor, pentru transformarea eficientă a economiei turistice a orașului într-o atracție turistică importantă; protecția și dezvoltarea coerentă a capitalului municipiului în ceea ce privește natura, ecosistemele, dezvoltarea demografică și urbană în toate zonele cu potențial de dezvoltare turistică și dezvoltarea diferitor parteneriate.

Primăria a invitat toate părțile interesate la implicare activă prin prezentarea propunerilor, care urmează a fi transmise pînă la data de 27 iunie 2022, ora 17:00, în format electronic, la adresa de e-mail: mailto:turism.dgect@cmc.md.

Persoana responsabilă de recepţionarea recomandărilor: Irina Popa, specialist principal, Secția dezvoltare turism în cadrul Direcției, tel. de contact: (022)-21-09-30.


Reamintim că în luna februarie curent au fost lansate discuțiile publice de inițiere pe marginea Strategiei de dezvoltare a turismului ,,Chișinău – capitală turistică 2022-2026”.

Documentul strategic a fost elaborat de echipa Direcției generale economie, comerț și turism, cu suportul echipei Asociației Naționale de Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), cu implicarea subdiviziunilor structurale ale municipalității și a experților din domeniul arhitecturii urbane, istoriei, reprezentanților mediului de afaceri.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?