X 
Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Fiecare al treilea locuitor al capitalei conduce un mijloc de transport

21 noi. 2022,, 20:31   Capitala
2202 0

Aproximativ 36 la sută dintre locuitorii municipiului Chișinău conduc un vehicul, inclusiv autoturism, biciclete sau trotinete. Fiecare al doilea bărbat din Capitală conduce o unitate de transport, iar în rîndul femeilor cota este de 22 la sută.

Datele se regăsesc într-un studiu realizat de Compania ”Date Inteligente”, realizat în cadrul Proiectului Buget Civil. Sondajul arată că cele mai multe persoane, 31 la sută, conduc un autoturism pe benzină, motorină și gaz, iar pe locul al doilea sunt cei care circulă pe biciclete, este vorba despre o pondere de 1,8%. În calsament mai urmează vehiculele hibrid, trotinetele și mașinile electrice. Sondajul mai arată că cele mai multe persoane care apelează la un transport electric sau o bicicletă sunt în suburbiile Tohatin, Cruzești, Colonița, Budești, Vadul lui Vodă și în sectoarele Centru, Rîșcani și Botanica.

Conform studiului, cei mai mulți conducători de vehicule au între 30 și 44 de ani, după care urmează tinerii care au pînă la 29 de ani. Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1522 de persoane în perioada 15 august-20 septembrie, iar marja de eroare este de 2,51%.

Cercetarea a fost realizată în cadrul Proiectului Buget Civil al municipiului Chișinău.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?