X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

”Edelweiss” va ajuta persoanele care au avut de suferit în urma exploziei din sectorul Rîşcani

8 oct. 2018,, 16:12   Capitala
3322 0

Fondatorul ”Edelweiss”, Vlad Plahotniuc, a anunţat că va oferi sprijin financiar persoanelor care au avut de suferit în urma tragediei de pe bulevardul Moscova.

Mai exact, familiile în care sînt victime, dar şi cele ale căror apartamente au fost distruse de explozie, vor primi cîte 40 de mii de lei.

De asemenea, liderul Partidului Democrat din Moldova (PDM), Vlad Plahotniuc a transmis condoleanţe apropiaţilor celor decedaţi, iar persoanelor rănite le-a dorit însănătoșire grabnică.

”Regret nespus tragedia din sectorul Rîșcani. Le transmit condoleanțe tuturor familiilor și apropiaților celor decedați în urma exploziei, iar răniților le doresc sănătate și putere să-și revină cît mai repede.
Dincolo însă de gîndurile noastre de solidaritate, oamenii care au suferit în urma acestei tragedii au nevoie și de ajutor concret.

Am discutat cu prim-ministrul Pavel Filip, înțeleg că s-au găsit soluții ca statul să refacă locuințele distruse. Prioritar, acum se lucrează la asigurarea siguranței întregii clădiri afectate.


Fundația lui Vlad Plahotniuc „Edelweiss” le va oferi sprijin financiar oamenilor care au avut de suferit. În prima etapă, fiecare familie cu victime și cei, ale căror apartamente au fost distruse, vor primi în regim de urgență cîte 40 de mii de lei. De asemenea, reprezentanții fundației vor lua legătura cu victimele și cu autoritățile, pentru a stabili și alte modalități de sprijin, în funcție de necesitățile existente.

În astfel de momente, cred că cel mai important este ca oamenii care au suferit în urma acestei tragedii să simtă solidaritatea noastră, a tuturor, să-i ajutăm să treacă peste aceste clipe cumplite”, a scris Vlad Plahotniuc pe pagina sa de Facebook.

Realitatea.md menționează că fundația de binefacere a Primei Doamne „Din Suflet” a anunțat de asemenea că va suporta toate cheltuielile ce țin de organizarea funeraliilor pentru victimele deflagrației de sîmbătă noaptea. Despre aceasta a anunțat șeful statului, Igor Dodon, pe pagina sa de Facebook.

Tragedia produsă în seara zilei de sîmbătă, pe bd. Moscova 11/5 din Chișinău, a cauzat moartea a patru persoane, printre care și un copil. Patru persoane sînt internate în spital, printre care și un pompier rănit în tipul intervenției la fața locului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?