Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

După ce au fost instalate 4 semafoare pe Calea Orheiului, acum au apărut şi 4 benzi în apropiere de intersecţia cu strada Studenţilor

23 mai. 2022,, 17:32   Capitala
3805 0

În acest weekend primăria Chişinău a marcat 4 benzi în apropiere de intersecţia Calea Orheiului cu strada Studenților, transmite piataauto.md.

Cele 4 benzi sînt prezente doar pe ultimele circa 100 metri înainte de intersecţie. Practic, cele 3 benzi existente pe toată durata Căii Orheiului, lîngă intersecţie se îngustează şi migrează spre dreapta, făcînd loc apariţiei benzii din stînga, destinată exclusiv virării la stînga.

Astfel, s-a încercat şi rezolvarea problemei cronice în care două benzi era aglomerate, iar cea din stînga era liberă şi mulţi încercau să intre pe banda de mijloc în ultimul moment. Acum nu vor fi nevoiţi să facă asta, întrucît banda lor continuă tot înainte, migrînd uşor spre dreapta înainte de intersecţie.

Astfel, cele 4 semafoare se referă acum mult mai clar la cele 4 benzi existente sub ele. E drept că marcajul anterior încă e vizibil ceva mai slab, dar, per total, noua soluţie aplicată ar trebui, cel puţin teoretic, să ajute la fluidizarea traficului şi să nu mai constituie motiv de confuzie pentru cei ce ajung la semafor.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?