X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Din 1 ianuarie ar putea fi închis poligonul din Țînțăreni

30 dec. 2019,, 14:33   Capitala
4115 1

Contractul Primăriei municipiului Chișinău cu Primăria Țînțăreni expiră, iar din 1 ianuarie evacuarea deșeurilor la poligonul din preajma localității ar putea fi stopată.

Negocierile între părți bat pasul pe loc. Autoritățile de la Țînțăreni insistă ca suma alocată de municipalitate să fie majorată de la șase la zece milioane de lei, iar viitorul contract să fie încheiat doar pentru un an. Subiectul a fost discutat la ședința operativă de la Primăria Capitalei, transmite noi.md cu referire la IPN.

Directorul interimar al Regiei „Autosalubritate”, Eugeniu Axentiev, a declarat că la ultima întrevedere pe care au avut-o reprezentanții subdiviziunilor municipale s-a prezentat primarul de Țînțăreni și doar patru din 11 cei consilieri locali. Respectiv, negocierile nu au avut loc, deși municipalitatea a prezentat toate inițiativele asumate, inclusiv proiectele aflate în derulare.

Pentru astăzi este planificată o nouă întrevedere cu primarul din Țînțăreni, care insistă să vadă stația de tratarea a levigatului de la Bubuieci și să vadă tehnica procurată pentru stația care urmează să fie construită la Țînțăreni.

Eugeniu Axentiev a menționat că administrația locală de la Țînțăreni insistă ca noul contract să fie semnat doar pentru un an, timp în care să vadă cum se execută lucrările. De asemenea, insistă ca municipalitatea să aloce zece milioane. Toți banii să fie direcționați pentru Primăria Țînțăreni, nu și pentru localitatea Geamăna.


Potrivit lui Eugeniu Axentiev, tărăgănarea negocierii va aduce prejudicii și municipiului, și satului Țînțăreni, care beneficiază de sporuri din partea municipalității.

Viceprimarul capitalei Ilie Ceban a declarat că au fost mai multe tentative de a discuta cu autoritățile locale din Țînțăreni, însă la ședința precedentă s-a dovedit că aleșii locali nu erau documentați cu privire la lucrările pe care le-a efectuat municipalitatea.

Potrivit lui, consilierii nu cunoșteau situația la poligon și operau cu date de acum patru ani. În opinia sa, discuțiile se tărăgănează pentru a bloca situația.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?