Transnistria stiri: 1406
Eurovision stiri: 504

Dezordine și haos în centrul capitalei: Oamenii se plîng pe protestatarii lui Șor

25 oct. 2022,, 11:55   Capitala
2666 0

În contextul protestului organizat de fugarul Șor în fața Procuraturii Generale, Poliția anunță că a primit o serie de plîngeri din partea persoanelor care locuiesc sau trec prin zonă, care se arată deranjați de comportamentul manifestanților.

„În contextul întrunirii desfășurate pe bd.Ștefan cel Mare și Sfînt 73, unde se află sediul Procuraturii Generale, Poliția a fost sesizată din numele cetățenilor aflați în trecere, care așteaptă în stații sau cei care domiciliază în adiacent despre dezordinea admisă de participanții la întrunire, în special condițiile insalubre create de aceștia. În ultimele 24 de ore, Poliția a înregistrat o serie de ultragieri, injurii, huliganisme, stări de ebrietate avansată etc.

Totodată, precizăm că o sesizare a parvenit și din partea Procuraturii Generale despre riscurile aflării acestora în fața sediului, or, asta ar însemna o imixtiune în procesul de activitate al procurorilor.

În context, solicităm Administrației Publice Locale să intervină în condițiile Legii 26 cu privire la întruniri (art.14, aln.4) și să ia atitudine”, se arată în mesajul Poliției de pe Telegram.



1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?