Transnistria stiri: 1365
Eurovision stiri: 499

Delimitarea gheretelor de pe Tighina era făcută cu cuie, declarație

28 iun. 2020,, 15:31   Capitala
3569 0

Lupta cu gheretele continuă. Primarul general Ion Ceban a inspectat astăzi cum se evacuează acele chioșcuri odioase din zona străzii Tighina. Acesta a spus că după multe tergiversări, municipalitatea poate continua lucrările de reparație.

Ion Ceban afirmă că este un proces anevoios, deoarece agenții economici refuzau să elibereze trotuarul, cu toate că procedura de ocupare a teritoriului a fost efectuată anterior cu grave încălcări.

„Mai mult, gheretele aveau numere cadastrale de înregistrare pe teritoriul Î.M „Piața Centrală”, dar cele peste 30 de „butci” erau de fapt amplasate de-a lungul str. Tighina. Unele fîntîni cu rețele și cabluri erau sub gherete. Întrebare: cum erau reparate aceste rețele în caz de necesitate?”, spune edilul.

Amintim că actualmente, muncitorii efectuează̆ lucrări de schimbare a rețelelor de apă și canalizare, strada Tighina fiind pregătită pentru reparație, în cadrul pachetului II BERD/BEI „Drumuri sectoriale urbane”.

De precizat că săptămîna viitoare, pe strada Armenească la fel, vor fi evacuate gheretele de pe trotuar, care mai mult de jumătate a fost privatizat. Mai mult, delimitarea acestora, era făcută cu cuie.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum evaluați decizia de a indexa pensiile cu 6% începînd cu 1 aprilie?