Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3996

Creșterea prețurilor la apartamente în Chișinău se oprește

15 noi. 2021,, 11:00   Capitala
2826 0

La finele trimestrului III 2021, prețul de ofertă la bunurile imobile rezidențiale din municipiul Chișinău a continuat tendința de creștere, stabilită începînd cu trimestrul I 2020, potrivit Băncii Naționale a Moldovei, transmite Mold-street.com.

Astfel, potrivit sursei citate, indicele prețului bunurilor imobile rezidențiale (RPPI) elaborat de BNM a înregistrat la finele trimestrului III din 2021 valoarea de 124,9 la sută, fiind în creștere cu 9,5 la sută față de trimestrul IV 2020 și cu 17,9 la sută față de trimestrul III 2020, transmite Noi.md cu referire la radiochisinau.md.

Datele BNM arată că cel mai mult cresc prețurile la locuințele de pe piața primară, adică la cele noi, fiind cu circa 50% mai mare decît în cazul bunurilor imobile din cadrul pieței secundare.

Indicele RPPI aferent prețului de ofertă la bunurile imobile din cadrul pieței secundare a înregistrat valoarea de 121,2 la sută, fiind în creștere cu 8,4 la sută față de trimestrul IV 2020 și cu 15,8 la sută față de trimestrul III 2020.

Datele BNM relevă că, în trimestrul III al anului 2021, ritmul de creștere a prețurilor la bunurile imobile s-a temperat.


Anterior guvernatorul BNM, Octavian Armașu, a declarat într-un interviu pentru Agerpres că această creștere semnificativă a prețurilor la imobile pe parcursul ultimilor doi ani „încă nu a ajuns la un nivel care să ne trezească îngrijorări, să zicem că este o bulă în piață care să ne creeze probleme pentru stabilitatea financiară”.

Potrivit BNM, indicele RPPI acoperă imobilele rezidențiale disponibile populației listate pe platformele online.

Pentru calcularea indicelui se colectează datele cu privire la ofertele de vînzare a bunurilor imobile de pe platformele largi de listare. Datele pentru ponderile pieței primare și respectiv secundare sînt oferite de către Departamentul Cadastru al Agenției Servicii Publice și se bazează pe numărul de tranzații înregistrate.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?