X 
Preşedintele stiri: 4445

Corpurile celor decedați în urma exploziei din sectorul Rîşcani, scoase din ruine

8 oct. 2018,, 08:00   Capitala
5987 0

Corpurile neînsufleţite ale copilului şi mamei sale s-au aflat sub dărîmături mai bine de 24 de ore. Victimele au fost scoase de salvatori aseară în jurul orei 23.00.

În faţa blocului s-au adunat rudele şi mai mulţi vecini ai victimelor. În curtea blocului unde a avut loc tragedia au venit mai multe persoane îndurerate care au aprins lumînări și au adus flori. Tot în curte a fost instalat și un cort, în care un grup de voluntari au adus produse alimentare şi haine pentru sinistraţi şi salvatori.

Oamenii s-au mobilizat în urma unui apel făcut pe reţelele de socializare.

”Avem nevoie de mai mulți voluntari care să asigure paza acestor lucruri și produse pe care le-am adunat în prima zi”, a declarat Alexei Siviniuc, organizatorul acţiunii de voluntariat.

Tot voluntarii au venit și în ajutorul pompierilor care efectuau lucrări de întărire în apartamentele afectate.

”Am adunat lucruri şi alimente strict necesare, cum ar fi apă, ceai, cafea, zahăr, apă fierbinte, ca oamenii care lucrează aici să poată în acest timp să se încălzească cu un ceai”, a menționat Alexei Siviniuc, organizatorul acţiunii de voluntariat.

Operațiunea salvatorilor a durat pînă noaptea tîrziu.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Propunerile dvs. pentru noul Parlament (se pot selecta mai multe variante de răspuns):
Timpul se transformă în basm...Катрук Валерий