Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3991

Consilierii PSRM boicotează ședința Consiliului Municipal Chișinău

16 ian. 2019,, 09:31   Capitala
2446 0

Fracțiunea PSRM din cadrul Consiliului Municipal Chișinău au hotărît să boicoteze ședința de astăzi.

Aleșii locali și-au motivat decizia prin faptul că în ordinea de zi sînt incluse în mare parte probleme funciare netransparente prin care se încearcă în mod ilegal să fie vîndute pămînturile municipale pentru bani mici.

În cadrul unei conferințe de presă, consilierii PSRM au declarat că fracțiunea nu va participa la "raspilurile" care trebuie să aibă loc în sală. Unul din motive ar fi, acordarea în aredndă a unui lot de teren de un hectar unei companii care deține 5 % din clădirile care se află în zonă, iar acest lucru ar fi ilegal, spun socialiștii.

„Dacă vorbim despre alte proiecte de decizie, acestea prezintă planuri zonale, audierile publice pe marginea acestora avînd un caracter formal, „de ochii lumii”, la ele lipsind participanţii la dezbateri. Aici vorbim şi despre cinematograful „Gaudeamus", și despre restaurantul „Doina", şi despre locaţia de pe Hînceşti, 60, pentru care există şi un dosar penal şi multe alte proiecte de decizie. Cunoscutul twix-turn gemeni, care se încearcă a fi promovat pe strada Cantemir, astfel locatarii de pe Albişoara, 8, vor fi nevoiţi să urmărească edificarea acestui monstru de 35 de etaje pe Cantemir, 6, şi aceasta este intens „promovat”. Vreau să spun următoarele: toate proiectele de decizie, care se află incluse în această agendă, noi ne îndemnăm colegii să nu voteze pentru aceste proiecte de decizie. Asta este prima. Proiectele de decizie, care, totuşi, vor trece, vor fi contestate de noi, iar juriştii noştri vor pregăti toate cererile de chemare în judecată necesare”, - a spus consilierul Odințov.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?