X 
Transnistria stiri: 1380
Eurovision stiri: 500
Preşedintele stiri: 3988

Cîte proiecte vor fi realizate în capitală în cadrul Programului Buget Civil

9 iun. 2021,, 16:30   Capitala
2889 0

În anul curent, 8 proiecte de interes public vor fi implementate prin intermediul Programului Buget Civil Chișinău finanțat de Primărie.

Acest lucru a fost relatat de Primarul General al capitalei Ion Ceban, informează Noi.md.

El a menționat că lista de inițiative aprobate spre finanțare și implementare include astfel de lucrări, precum modernizarea unui teren sportiv de pe bulevardul Mircea cel Bătrîn, reparația capitală a terenului sportiv ,,Raduga” din strada Zelinski, reabilitarea aleilor pietonale pe teritoriului adiacent lacului Victoria din strada Muncești, amenajarea unui mini-parc universitar de utilitate socială și urbană pe strada Ion Creangă, amenajarea unui spațiu de agrement în aer liber ,,Scuarul tinerilor” pe strada Petru Zadnipru, amenajarea unui spațiu de recreere și socializare pentru locuitorii orașului ,,Scuarul Colina Circului”, deschiderea unui punct de observații planetare, precum și crearea unei cartografieri complexe a patrimoniului cultural/arhitectural din municipiul Chișinău.

Lucrările vor fi realizate de către subdiviziunile de profil ale Primăriei municipiului Chișinău în colaborare cu autorii proiectelor pe parcursul anului 2021.

Menționăm că Programul a fost lansat la 1 februarie, iar prioritățile s-au axat pe infrastructură urbană, și anume modernizarea și amenajarea scuarurilor, spațiilor verzi, valorificarea patrimoniului cultural și arhitectural, promovarea educației și inovațiilor. Programul contribuie la dezvoltarea implicării și activismului civic la nivel local, a menționat edilul capitalei.


Programul se desfășoară într-o succesiune de etape. Locuitorii orașului, persoane fizice sau juridice, depun dosarele de aplicare, o comisie de evaluare le examinează, iar proiectele eligibile sînt supuse votului online și într-un final sînt anunțate și aprobate proiectele cîștigătoare.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?