Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Chironda explică de ce a fost necesară tăierea copacilor de pe străzile Pușkin și Bodoni

13 aug. 2020,, 13:21   Capitala
3504 1

După un val de critici din partea chișinăuienilor privind defrișarea arborilor de pe străzile Pușkin și Bodoni, unde au loc lucrări de reparație a trotuarului, viceprimarul Victor Chironda a venit cu unele precizări.

Potrivit lui, unul dintre cele mai mari riscuri pentru aceste lucrări sînt rădăcinile unor arbori care nu au putut să se adîncească și au ieșit la suprafață, provocînd degradarea învelișului asfaltic. Dacă aceste rădănici nu sînt înlăturate, în următorii 1-3 ani, pavajul nou va avea aceeași soartă, spune Chirtona.

Din acest motiv a fost decisă tăierea arborilor care sînt în stare avansată de avariere (în mare parte în urma ninsorilor din aprilie 2017) și ale căror rădăcini afectează grav trotuarul. Viceprimarul a precizat că arborii care urmează a fi tăiați au fost selectați de către o comisie alcătuită din colaboratorii Spații Verzi, preturile de sector, Direcția Transport și Agenția Ecologică, conform procedurilor stabilite de lege.

"Este de înțeles reacția chișinăuienilor care critică defrișarea copacilor. Însă, spre deosebire de administrațiile precedente, noi am dispus ca toți copacii tăiați să fie înlocuiți la toamnă cu copaci noi. Și nu cu puieți, ci cu copaci mari, de 3-4 metri, cu coroană și balot (după modelul din Cluj). Spații Verzi deja pregătesc procedura de achiziție a copacilor și eu personal monitorizez acest proces", a scris Chironda pe o rețea de socizalizare.

Renovarea trotuarelor pe aceste străzi costă circa 40 mln lei și noi nu ne putem permite ca acești bani să fie irosiți pe lucrări necalitative, a mai precizat Victor Chironda.


Viceprimarul mai spune că e nevoie de un management planificat al spațiilor verzi, pentru a evita situații ca cea din 2017, dezvoltînd în același timp, plămînii orașului.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?